Emil Garleanu - Puisorii (2pag) 5f3d

PUI ORII - EMIL GÂRLEANU

Sub lumina trandafirie a unui blând apus de soare, p mântul pare adâncit într-o odihn neclintit : frunzele a ipesc, preg tindu-se pentru tihnitul somn al nop ii; în dep rt ri, miri tile scânteiaz singuratice, ca ni te es turi de fir; iazul î i a terne fa a umed , sorbind, pân în adânc, din lumina asfin itului. Din jos, din v i, r sun talanca; iar pe deal, în vii, doine te fluierul. În aer, un popor întreg de rândunele se preg te te de plecare; s-au adunat rând pe rând de prin p ile acestea i, de bucurie, în zbor nebun, str bat v zduhul ca ni te s ge i. Atrase de întinsul sclipitor al iazului, ele se las deasupra lui, ca o perdea, apoi, r zle indu-se în ciripiri ascu ite, se avânt cu toatele înspre p duricea de s lcii; ascunzându-se, r cesc prin frunzi ul r coros, apoi o iau de-a lungul miri tilor i iar se întorc în b taia lin a aripilor. De dup deal vine în zbor rotat un uliu. Pas rea de prad pare c nu ia în seam mul imea paserilor c toare. Ele îl z resc; un strig t de îmb rb tare, i stolul întreg n le te la lupt . Uliul ocole te iscusit prin aer, i piere cu repeziciunea fulgerului dincolo de deal. A sc pat! Rândunelele, vesele de aceast fug , plutesc sus, crezând c l-or mai vedea; zarea r mîne îns limpede, i dânsele se întorc obosite de se în ir pe vârful urelor de paie... Pe prispa casei, copila ul numai în c , cu capul gol, urm re te de mult jocul stolului de paseri, printre care se afl i cei trei pui ai lui, din cuibul de hum de sub strea in . Îi c tase dar de la m muca lui. De câte ori era neastâmp rat, m muca îi zicea: „Fii cuminte, dac vrei s i dau puii când or cre te mari!"

Page 1 of 2

i el a fost cuminte, puii au crescut mari, dar în urm au zburat! El îi zuse cum au ie it zilele trecute de s-au jucat prin aer, dar parc niciodat nu zburaser mai mult ca ast zi. i- i cunoa te el destul de bine puii: sunt cei de la mijlocul urii din dreapta, trei, unul lâng altul, sau cei de lâng ace tia, dac n-or fi chiar cei de la cap t. To i parc seam unii cu al ii, i-s a a de sus, a a de sus!... relele s-au odihnit pu in, apoi i-au optit nu tiu ce, au scos un strig t vesel i s-au ridicat deodat cu toatele. Câteva din ele s-au desp it o clip din stol, au atins u or strea in casei, apoi s-au pierdut iar i în mul imea celorlalte. Pui orii copila ului î i luau r mas bun de la el i de la cuibul lor de hum . Stolul mai ocoli de vreo dou ori iazul, apoi se în i porni încet s lunece spre asfin it. Copila ul privi lung stolul care se pierdea, ca o fluturare, în adânc, apoi duse mânu ele la ochi i începu s plâng . Maic -sa arunc furca i veni în fug de-l lu în bra e; în cuvinte dezmierd toare îl întreb ce are. Copilul nici nu poate vorbi de atâta n val de lacr mi. Întinde mâna spre cer, îi arat stolul care lunec în zbor necurmat, i de-abia îi poate opti: — Pui orii .... Mama îl strînge la sân i îl s ruta cu drag: — Nu plânge, puiul mamei, au s se-ntoarc înapoi... la prim var ... Copila ul se lini te te; punând mânu a deasupra ochilor, ca m muc -sa, privesc împreun stolul pe zarea dep rtat a cerului. i lumina slab a duiosului asfin it de toamn le îneac ochii înroura i acum la amândoi.

EMIL GÂRLEANU – SCHI E.POVESTIRI . DIN LUMEA CELOR CARE NU CUVÂNT . - PUISORII Page 2 of 2