Mai Mult Decat Cuvinte 1y5kg

Ma r i c o i uAl e x a n d r uBo g d a n

Ma i mu l t d e c â t c u v i n t e

2 0 1 4

Cl u j Na p o c a

Mai mult decât cuvinte

AlexMB

2014

MAI MULT DECAT CUVINTE EDITIE ONLINE - PDF, 2014 AUTOR: ALEXANDRU-BOGDAN MARICOIU ISBN 978-973-0-16503-6 BIBLIOTECA NATIOANALA A ROMANIEI

Prefață

Printr-un cuvânt de început Vreau să prezint un încărcat trecut Pe aceste foi albe, scrise cu negru, Nu vreau să par a fi celebru. Sunt un om simplu ca voi Ce îi place să vadă lumea Prin multe culori. Și vreau să vă prezint un trecut Prin care eu am trecut Unul, în care multe s-au întâmplat Lucruri ce m-au marcat, Momente de neuitat. Vreau să vă prezint o lume reală Ce mi-a schimbat perspectiva de odinioară. Aici am întâlnit oameni minunați Ce și acum ei par neschimbați.

Schimbat sunt eu, dar am învățat câte ceva Că viața îți poate da mule, dar și îți poate lua. Așa că de ceva vreme m-am prins printre versuri și rime, Dar toate ce le-am scris au fost din suflet, au fost din mine. Am întâlnit persoana cea mai specială a sufletului meu, Dar apoi viața, mi-a luat pe cineva drag, bunicul meu. Toate, momente ce m-au marcat De când în acest loc am navigat. Am scris despre ea, despre mine, despre ei Și da și despre tine! Vreau ca totul să fie special Nu știu de ce, dar este real. Am întâlnit oameni minunați Acum prieteni adevărați. În aceste rânduri scriu O fărâmă din viața ce o știu. Te las să o citești acum, Că multe lucruri eu am să spun.

Și prin această prefață în versuri Sper că i-am dat cărții, câteva înțelesuri. În timpul de citit ce o să ți-l iei, O să vezi lumea, prin ochii mei. Iar tot ce eu vreau să vă mai zic Eu, așa, am vrut să mă prezint. Sunt Alex în câteva cuvinte, În ”Mai Mult Decât Cuvinte”...


Cuprins Capitolul 1. Fără nume ....................................................... 1-7 Capitolul 2. La prima vedere ............................................ 7-38 Capitolul 3. Iubirea ......................................................... 38-50 Capitolul 4. Un bătrân unic ............................................ 50-57 Capitolul 5. Familia ......................................................... 57-65 Capitolul 6. Vis și realitate ............................................. 65-73 Capitolul 7. Cum ar fi ea ................................................. 73-82


Fără nume Capitolul 1

Motto: Un drum nou îl poți cunoaște numai dacă pășești pe el.

1


Vara venise. Un nou capitol din viața mea urma să fie scris pe paginile albe a acesteia. Un nou pas important știam că urmează, undeva departe de casă, departe de locul unde obișnuisem să stau atâția ani. Înaitam, dar cu teamă. Nu știam ce mă așteaptă dincolo de acea graniță, dincolo de locul unde am fost ocrotit, de locul unde părinții mei mi-au arătat iubirea lor și ajutorul de care am avut întotdeauna nevoie. Ei sunt cei mai buni părinți și îi iubesc pentru ceea ce mi-au oferit, ceea ce mi-au arătat și pentru ceea ce mi-au fost și îmi sunt în tot acest timp. Toți ar trebui să facem asta, să ne iubim părinți, pentru că ei sacrifică multe din viața lor pentru a ne fi nouă bine. Poate uneori nu ne dăm seama de faptul acesta, de cât de greu este să ai grijă de cineva, mai ales atunci când ești adolescent, când crezi că totul ți se cuvine și nimic nu trebuie să-ți stea în cale și mai ales că tu mereu ai dreptate, chiar și în fața părinților tăi. Recunosc că și eu am avut momente ca acestea, când simțeam că eu am dreptate, iar părinții mei greșesc în ceea ce-mi spun și ce-mi fac, dar apoi mai târziu când am mai crescut, m-am întâlnit din nou cu situațiile pe care le-am mai întâlnit în copilărie și când mă certam cu ai mei că eu am dreptate iar ei nu. Uite că în acele

2


momente când m-am reîntâlnit cu acele situații mi-am adus aminte de ceea ce-mi spunea ai mei și în acele momente le-am dat dreptate și mă gândeam, oare de ce nu am făcut așa și înainte, de ce eram așa de încăpățânat. Adolescența. Așa este ea, mai rebelă pentru fiecare dintre noi. Aș putea spune că adolescența ne învață să greșim ca să putem învăța. Ne învață din timp pentru că atunci nu avem probleme pe cap sau nu știm ceea ce înseamnă cu adevărat drumul vieții, atunci suntem ocrotiți și îi avem pe păriții noștri lângă noi, care ne poate scoate din belele atunci când intrăm. Din acele greșeli învățăm ca să putem aplica mai târziu când vom avea nevoie de acestea pe propriul nostru drum, atunci când va trebui să ne creăm noi drumul. Iar acest drum se va crea cu ușurință dacă ne vom aduce aminte, de ceea ce am învățat în trecut și să nu mai repetăm greșelile făcute. Urma să mă înscriu la facultate. Ca și locație am ales Clujul. Mi-a plăcut. Un loc fain cu oameni faini. Mi-a plăcut deoarece îl mai vizitasem înainte. Am fost o dată sau de două ori în vacanța de vară la sora mea, care și ea la rândul ei studia la Cluj. Și ea, de asemenea, un om deosebit, o persoană la care țin foarte mult.

3


A venit toamna. Am venit la Cluj, deoarece facultatea începuse. Chiar dacă cunoșteam câteva persoane de aici, inclusiv sora mea, mă simțeam total, un străin. Pentru prima oară în viața mea mă simțeam un om fără nume. A durat ceva timp acomodarea aceasta. Am avut timp destul să îmi dau seama cum este să trăiești undeva unde nu cunoști pe nimeni, să stai în camera unde locuiești cu oameni străini. Nu pot spune că a fost ușor la început, dar a fost ca o provocare, iar mie îmi plac provocările. Am cunoscut oameni deosebiți și am cunoscut locuri deosebite. Mi-a luat într-adevăr ceva timp până să reușesc să cunosc locațiile unde aveam cursuri. De câteva ori m-am și rătăcit. Clujul este un oraș frumos cu adevărat și are ce arăta, dar la momentul acela, străzile îmi păreau toate la fel, orașul avânt în compoziția sa, ingredientele unui oraș mai vechi, unui oraș istoric. În prima perioadă a acestei schimbări am simțit că ceva nu mai este la fel, parcă mai dificil și stiam ce. Atmosfera de acasă. Acest lucru simțeam că lipsește. Din toamnă, am reușit să merg acasă numai de sărbătorile de iarnă. Mi s-a părut enorm de mult pe atunci. Când ajunsesem acasă totul mi se parea atât de nou, schimbat,

4


parcă ajunsesem într-un loc pitoresc. Un sentiment de neuitat. Anii de studenție au adus în tot acest timp schimbare peste schimbare în viața mea. O schimbare majoră a fost adusă în special de o anumită persoană din facultate, dar o să povestesc în ceea ce urmează, deoarece acea persoană este...ca un basm, o persoană ce îmi amorțea sufletul și mi-l aprindea în același timp. Aș putea să o numesc o experiență ”goraznic de frumoasă”. Acum pot spune că aceste schimbări au fost foarte benefice, chiar dacă în aceste schmbări au intrat și ”elemente” neplăcute. Dar după cum se spune că bine fără rău nu este, frumos fără urât nu există. Adică nu poți avea o viață urmată doar de lucruri bune, pentru că atunci nu mai ai din ce învăța. Lucrurile cele mai importante se învață din greșeli, din părțile neplăcute din viața unui om. Am avut norocul să întâlnesc oameni adevărați, în adevăratul sens al cuvântului. Străin, fără nume, am reușit să mă aleg cu cei mai buni prieteni, să devin vizibil printre necunoscuți și mai ales să reușesc să mă cunosc mai bine.

5


Mă simțeam ca pe un podium, parcă la o prezentare, unde sala era plină și parcă nerăbdătoare, curioasă să afle cine sunt și ce am de spus.

6


La prima vedere Capitolul 2

Motto: Poate că nu te văd prea des și nu te aud, dar te simt și te cânt cu fiecare bătaie a inimii mele, iar fieacare bătaie a inimii mele este o notă pe portativul iubirii ce o simt pentru tine.

7


Îmi amintesc primul moment când am venit și ți-am spus ceea ce simt pentru tine. Parcă a fost ieri. Eram pierdut pentru prima data. Da. Așa mă simțeam. Parcă îmi era teamă și nu știu de ce. Nu știu de ce am simțit asta. Eram parcă îngropat în sentimentele mele în fața ta. Totuși știam că nu mă pot pierde, în ciuda a ceea ce simțeam. Eram cu tine. Era momentul pe care îl așteptasem. Era un moment unic, ca multe alte momente, întâlnite în viața noastră, și pe care le numim unice. Acesta era unul dintre ele, un moment care a definit cu adevărat semnificația cuvântului ”unic”. Tu ai defint cu adevărat acest cuvânt pentru mine de când te-am întâlnit. Ceea ce a văzut sufletul meu în tine a fost acea căldură și fericire pe care ai reușit să mi-o oferi de fiecare dată. Probabil am fost într-un fel sau altul cu tine, dar am fost așa cum mi-ai spus tu. Exact cum mi-ai spus de la bun început. Uneori ca să conturezi ceea ce este în sufletul tău, să-i dai o formă, trebuie să folosești mai mult decât cuvinte. Chiar dacă eu am ales să conturez acestea în cuvinte, a fost pentru că nu mi-ai dat de ales. Uneori trebuie să faci un pas înapoi ca să

8


poți merge mai departe, trebuie să știi să asculți, ca să poți povesti, trebuie să știi să te retragi, ca să știi când să intervi, trebuie să știi să lași, ca să poți primi, trebuie să ști să pierzi, ca să înveți să câștigi. Te-am numit sufletul meu, te-am încoronat cu iubirea, afecțiunea și plăcerea pe care sufletul meu le-a tatuat pentru tine în pieptul meu iar tu ai vrut doar să-ți transformi trecutul, din nou în prezent, doar pentru că a fost plăcut, fără să vrei să descoperi mai departe, ceea ce este în sufletul tău, fără să încerci să-i oferi iubirea pe care tu ai dorit-o din totdeauna. Chiar dacă ceva în mine e plin de aceste tranșee, știu că a învățat să lupte, să lupte pentru ceea ce iubește cu adevărat. Aceasta este povestea pe scurt care marchează mai mult de jumătate din întâmplările ce vor urma a fi povestite. Iată cum s-a petrecut totul, începănd cu începutul. Am întâlnit-o într-o zi când am venit la facultate, acum patru ani. Eram un boboc cam timid pe atunci. Multă lume nouă pentru mine, ca de altfel, un nou început. Însă mi-am împărtășit repede prietenia unor oameni minunați, care au urmat să-mi fie colegi și mai ales cei mai buni prieteni.

9


În prima săptămână s-a așezat lângă mine. Am privit-o și apoi privirea mi-a alunecat ușor în jos. În momentele acelea nu am știut ce se întâmplă cu mine. Nu-mi puteam simți bătăile inimii, eram în cădere liberă deși simțeam că zbor către cer. Eram pierdut, nu m-am putut concetra o vreme din momentul acela, nu mai auzeam nimic, nu mai vedeam nimic deși totul era atât de clar. Devenisem un străin chiar și pentru mine. Nu reușam să mă recunosc și în ciuda faptului acesta mă simțeam excelent. Nu puteam să-mi ridic privirea din pământ. Deși vroiam să vorbesc cu ea, nu reușam, dacă mă apropiam de ea îmi pierdeam cuvintele și respirația. Nu mă puteam gândi la ea ca la un om normal, pentru că, cu siguranță mi-ar fi fost mai ușor așa, dar nu știam de ce nu puteam face asta. A trecut primul an. Nu reușisem să-i spun ce s-a întâmplat cu mine, ea nu bănuia nimc. Dar cumva spre sfârșitul anului am reușit sa-i trimit un mesaj. Nu mă așteptam să-mi răspundă deoarece în acel an am fost doar un simplu coleg de-al ei, printre mulți alții. Înainte să-i trimit acel mesaj mi-am promis ceva, mi-am promis că ceea ce simțeam pentru ea, oricât de ciudat ar fi acel sentiment, nu le voi lăsa să dispară și că le voi

10


păstra indiferent de decizia pe care o va lua ea, indiferent de ce se va întâmpla. În mesaj i-am spus că vreau să ne vedem pentru a ne cunoaște mai bine. După cum am spus nu mă așteptam sămi răspundă sau să mă cunoască. După un timp primesc răspunsul ei. Plecase deja acasă deoarece venise deja vacanța și mi-a spus că avea deja pe altcineva. Răspunsul ei m-a surprins, însă mesajul ce-l conținea, nu. Mă așteptam la partea aceasta, iar în ciuda faptului acesta nu am uitat de promisiunea mea. De ce am continuat asta? Nu știu nici astăzi. Am ascultat de ceea ce mi-a spus inima, poate. În următorul an ne reîntâlnim. Prima oară când ne-am văzut nu am putut s-o salut, nu puteam să-i spun nici măcar ”Bună!”. În schimb a făcut ea acest lucru. Din nou în mometele acelea eram blocat, parcă nu mă puteam mișca, mă uitam numai la ea, priveam în ochii ei și apoi dintr-o dată am reușit cumva să o salut. Un salut timid de ambele părți. Stăteam și mă gândeam de ce mi se întâmpla lucrul acesta. De ce mă blocam de fiecare dată când o vedeam, de ce abia reușam să vorbesc în preajma ei. Multe semne de întrebare. Parcă eram drogat de fiecare dată când o priveam.

11


Timpul a trecut. Am reușit să schimb câte ceva. Am reușit să-mi controlez anumite stări deși inima stătea să-mi sară din piept când eram în preajma ei. Am avut ocazia să vorbesc cu ea ”între patru ochi” deși ea mi-a spus într-un final că nu e chiar bine. Știam lucrul acesta, chiar știam și chiar aș fi vrut să știe, să o fac să mă înțeleagă. Dar de fiecare dată când ne întâlneam cu mai mulți prieteni nu puteam să vorbesc normal cu ea, nu puteam să-i spun o vorbă fiindcă ea era mereu în centrul atenției, era implicată în ”toate privirile”. Dar mă bucuram, mă bucuram fiindcă ea se simțea bine și era bucurosă. De asemenea și eu, fiindcă eram alături. De multe ori ne priveam în ochi unul pe celălalt și acele clipe păreau eterne și pentru mine, parcă timpul se oprea în loc doar ca să-i pot șopti ceva printre priviri. Ușor, ușor m-am retras, fiindcă mi-am dat seama că nu am ce-i oferi, nici măcar ceea ce aveam în suflet. În fiecare zi o purtam în suflet și în gând. Devenise tot mai greu, fiindcă purtam sentimente în suflet pentru cineva nepotrivit, cred. Ciudat. Poate nu am avut noroc. Dar stau și mă gândesc că unii oameni așteptă acestă persoană ideală o viață întregă și își doresc să simtă dragostea adevărată și nu

12


reușesc. Eu pot spune că am simțit asta dar nu mi-a fost împărtășită. Zilele trecute mă plimbam prin parc și am văzut doi bătrânei mergând la braț. Frumos. Atunci m-am gândit că cei doi au avut norocul să cunoască dragostea adevărată pe care au apreciat-o unul la celălalt. În ciuda tuturor acestor întâmplări dureroase, ciudate și frumoase în același timp nu am uitat de promisiunea ce mi-am facut-o acum patru ani. Fata aceasta pot spune că a scos din mine o parte de care nu știam. După trei ani petrecuți în Cluj ajunsesem să mă cunosc altfel decât mă știam înainte. Ea a deschis ceva în mine fără ca ea să știe acest lucru. Era iarnă, în luna ianuarie. Îmi luam rămas bun de la părinții mei din gară, deoarece urma să plec din nou la Cluj, fiindcă vacanța de iarnă se terminase și trebuia să revin la facultate. După un timp de mers cu trenul, ajung în gara din orașul ei și fără să vreau o observ în gară. Se pregătea să urce în tren. Nu mă observase. Își ia rămas bun de la părinții ei și urcă în tren. Se urcase în următorul vagon față de poziția unde mă aflam eu. În momentele acelea inima îmi sărea din piept. M-am așezat pe scaunul unde

13


aveam repartizat locul și încercam să mă calmez, mă gândeam ce să fac. Dar nu puteam să mă gândesc, era prea multă gălăgie, nu-mi puteam auzi gâdurile de bătăile inimii. Într-un final am decis să-i trimit un mesaj și să-i spun că am văzut-o și să-mi spună ce loc are ea în tren. Zis și făcut. Primesc răspuns de la ea. Bucuros citesc mesajul de la ea prin care mă saluta și-mi spunea locul din tren unde ea stătea. Eram foarte fericit. Am mai stat puțin în compartimentul în care avem locul pentru a vedea cine mai are locuri lângă mine, după care am plecat la ea s-o salut și să stau de vorbă cu ea. După ce ajunsesem acolo nu mai aveam stare, eram agitat, deoarece vroiam să spun ce trebuie și să nu fac ceva greșit, dar pe lângă acestea, eram foarte bucuros când am văzut-o, parcă soarele venise pe strada mea. Nimic nu mai conta în momentul acela pentru mine, chiar îmi doream ca trenul să aibe întârziere, ceea ce urăsc eu cel mai mult. Da, pentru că vroiam să stau cât mai mult cu ea. Am stat lângă ea tot drumul până la Cluj. Mi s-a părut extrem de puțin timp, parcă trecuse doar câteva minute cu ea în acel tren. Din păcate pentru mine, ea avea deja pe cineva. Acel băiat o aștepta deja în gară. Frumos

14


din partea lui că venise să o întâmpine. Am văzut asta când a trebuit să cobor din tren. Ea era în fața mea, s-a dat jos prima. El a venit, și-a pus brațele în jurul ei și apoi a sărutat-o. În clipa aceea mi-am spus ”Dacă eram eu în locul lui? Cum ar fi fost?”. Chiar aș fi vrut să fi fost în locul acelui băiat și să fac ceea ce el făcuse, să o aștept în gară și când o văd să merg să o sărut, să sărut fata pentru care inima mea a fost sfărâmată în acele bucățele de iubire pe care le-aș fi împărțit cu ea, zi de zi, noapte de noapte. Din acel moment s-a întâmplat ceva. În următoarele zile mă tot gândeam la ea, nu că nu aș fi făcut-o zi de zi, dar de data aceasta a fost ceva diferit. Încă ceva din parte ei a ”tras” ceva, parcă, afară din mine. Era seară. Stăteam cu ochii închiși pe scaunul din cameră. Mă gândeam la ea, la acele momente din tren unde am privit-o în ochi tot drumul, unde reușisem parcă să studiez în întregime fiecare părticică din ochii ei, dar despre care nu puteam să spun nimic. În ochii ei superbi am reușit să mă pierd și parcă nu mai găseam cale de întoarcere. Parcă intrasem întrun alt univers din care, chiar dacă eram pierdut, nu mai vroiam să mă mai întorc. Brusc mi-au venit în minte câteva versuri despre care nu am putut să le las pierdute, așa că am început să le scriu. În timp ce le scriam, îmi tot veneau mereu

15


în minte și mai multe și așa am reușit să compun o poezie. Aceasta, la final, conținea opt strofe. Am rămas uimit puțin. Nu era o poezie extraordinară, dacă era să fac o comparație cu creațiile celebrilor poeți români, dar era o poezie ce mi-a descris starea în momentul acela.Mi-am dat seama că pusesem pe foaie cuvintele care îmi descriau starea care nu o puteam înțelege. Poezia este următoarea și poartă numele ”Nu știu cum”, deoarece descrie starea de confuzie și de nesiguranță:

Când mă uit în ochii ei Am o groază de idei Și aș vrea să i le spun, Dar nu știu cum, Nu știu cum! Și atunci când îmi zâmbește Ca o rază de soare mă încălzește Și aș vrea s-o îmbrățișez, S-o sărut și s-o privesc

16


Dar nu știu cum, Nu știu cum! În fiecare zi aș vrea, Să vorbesc mereu cu ea Să vorbesc mereu, mereu, Fiindcă așa vrea sufletul meu Dar nu știu cum, Nu știu cum! Într-o zi am stat cu ea, M-am simțit altcineva Și aș vrea să simt mereu Același lucru în sufletul meu. Dar nu știu cum, Nu știu cum! Și aș vrea s-o întreb ceva, Dacă s-a simțit altcineva Când a stat cu mine în acea zi

17


Dar nu știu cum, Nu știu cum! Când mă uit mereu la ea Simt în sufletul meu ceva. Simt ceva foarte puternic Și atunci pot s-o citesc, Și atunci pot s-o privesc Dar aș vrea s-o înțeleg Dar nu știu cum, Nu știu cum!

Mor de dorul ei mereu, Fiindcă o port în sufletul meu. Și cât aș vrea s-o pot uita Nu mă lasă inima. Dar nu știu cum, Nu știu cum!

18


A luat stelele de pe cer, Și le-a pus în ochii ei. Că atunci când o privesc, De farmecul lor să mă îndrăgostesc. Și aș vrea să simtă, Același lucru,aceeași alintă. Dar nu știu cum, Nu știu cum! Aceasta este prima mea poezie ce am creat-o, o poezie ale cărei versuri nu ar fi existat fără ea. După câteva momente am decis să-i trimit și ei această poezie, dar fără să știe motivul pentru care eu am scris-o. Am trimis-o, după care primesc răspuns din partea ei ce a sunat în felul următor: ”Este pentru mine?”. Nu am știu ce să-i răspund imediat. Aș fi vrut să-i spun că da, dar nu am putut având în vedere răspunsul din partea ei de acum câțiva ani și am răspuns că nu este pentru ea și că pur și simplu mi-au trecut prin minte câteva versuri. Mi-a spus că este frumoasă.

19


Treptat, cu fiecare zi ce trecea mai compuneam câte o poezie, așa ajungând la un număr însemnat de poezii. Într-o zi un prieten mi-a spus că de ce nu le public sau de ce nu fac ceva în legătură cu ele pentru că sunt destul de frumoase. Eu nu mă gândisem la așa ceva, deoarece, eu le scriam pentru a-mi ”descifra” starea în care mă aflu, să-mi aștern stările sufletești ce au legătură cu ea. Un alt motiv a fost faptul că aceste poezii nu se ridicau la un anumit standard pentru a reuși să le public pe piață. Toate acestea se datorează ei și cum să nu iubesc această persoană și mai mult decât înainte, cum să nu mă atașez de ea atât de mult, cum să nu simt că ea este pentru mine fata ideală, cum să nu mă îndrăgostesc atât de mult de ea. Într-o zi, spre sfârșitul anului când sărbătorile de iarnă se apropiau mi-a venit o idee și anume să-mi creez eu propria carte cu scopul de a o dărui ei. Zis și făcut. Am început să aleg poeziile, să le corectez, să găsesc un format specific pentru un scriitor, și un design al paginii de carte. A durat ceva, deoarece găsisem foarte multe stiluri care se potriveau din multe puncte de vedere. Nu știam ce să aleg. Mă gândeam,

20


oare care i-ar plăcea ei, pe care l-ar alege. Nu prea aveam cui să-i cer părerea, deoarece nimeni nu știa de lucrul acesta, vroiam să fie o surpriză, pentru toți cei apropiați, dar mai ales pentru ea. Mi-am bătut mult capul, m-am întors de pe o parte, pe cealaltă, neștiind pe care să aleg. La fel s-a întămplat și cu coperta. Am creat vreo zece stiluri din care nu știam ce să aleg. Eram în vacanța. Lucram aproape în fieacare zi la ea pentru a o termina până să ajung în Cluj. Părinții mei mă tot întrebau, văzând că lucrez la calculator așa intens, că ce lucrez acolo, ce fac. Eu nimic. Nu le-am spus nimic. Îi mințeam, spunându-le că fac altceva. Nu vroiam să știe nici măcar ei. Dar într-o seară s-a întămplat. Eram obosit după ce creasem atâtea modele de carte. Încă nu știam ce să aleg, pe care s-o aleg, astfel încât să-i placă și ei. Mi-am pus puțină muzică să mă relaxez. Nu știam ce să mai fac și nici nu vroiam să mă dau bătut, când știam că sunt atât de aproape, când am văzut că munca mea chiar a dat roade, într-un final, arătând a carte, întradevăr. Am închis ochii și mi-am zis în gând: ”Ce-ar fi dacă ea ar fi aici și ar vedea, pe care ar alege dintre modele create?”. În mintea mea le aveam pe toate. Câteva minute am stat așa și mam gândit ce ar alege ea, iar apoi, dintr-o dată am știu ce să aleg. M-am bucurat mult să văd că

21


într-un final am reușit s-o aleg. Acum cartea era în format electronic cu tot ce era necesar. Eram puțin stresat de faptul că nu știam cum să-i spun de această carte sau cum să îi ofer această carte. În acea vacanță am mai vorbit cu ea, dar nu i-am spus încă de carte. Sărbătorile trec. Venise vremea să mă întorc la Cluj. Îmi pregătesc bagajele cu grijă, ca să nu uit ceva acasă și bineînțeles că părinți mei, ca părinți adevărați, chiar cei mai buni părinți, îmi umplură geanta cu bunătățiuri ca să am și eu o vreme la mine la Cluj. Uite că a sosit ziua când am ajuns în Cluj. În zilele ce au urmat am trimis cereri de ofertă la foarte multe tipografii din țară, dar cel mai mult la cele din Cluj. Am primit câteva oferte bune, în câteva zile, și din Cluj dar și din alte orașe. Mam bucurat mult. Puteam spune că este prima mea investiție adevărată, în ceva ce îmi aparține, dar mai ales în ceva ce a fost creat pentru cea mai frumoasă persoană din univers. Da, din univers, nu exagerez. Știți cum este acel moment când te îndrăgosteși cu adevărat de o persoană, în cazul meu de acea fată, care te face să arzi în interior, în sufletul tău, să simți că nu te mai interesează nimic când ești alături de ea. Da...fata ideală o numesc eu și își merită acest titlu. Ironia în toată

22


implicarea aceasta era faptul că, eu conștient că ea nu simte nimic pentru mine am continuat să fac ceea ce am făcut. Dar nu m-am dat bătut pentru că am spus că dacă îți dorești ceva cu adevărat, atunci acel ceva va veni la tine, îl vei obține. Chiar dacă aveam sentimentul că nu o să fie așa, continuam să fac acest lucru, precum un orb ce încerca să vadă, exact așa mă purtam. Am ajuns la pasul unde trebuia să aleg tipografia pentru că ajunsesem prea departe ca să dau înapoi, pusesem prea mult suflet în ceea ce făcusem. Am dat comandă la o tipografie din Cluj. Un domn destul de învârstă cu care am ținut legătura pentru a ști despre evoluția cărții. Am așteptat și am așteptat, pană într-o zi când primesc un telefon de la dânsul și-mi spune să ne întălnim pentru a finaliza comanda. Foarte de treabă omul. Am stat puțin de vorbă când ne-am întălnit. Mi-a spus să-i dau detalii despre carte: cum am făcut-o, cum și în ce am lucrat la ea, foarte interesat de acestea. Eu uimit si bucuros iam oferit aceste detalii. La final i-am mulțumit și am dat mâna cu dânsul, iar în timpul acesta mi-a pus o ultimă întrebare, pe care nu mă aștept să o pună: -Este pentru iubita ta? întrebase zâmbind Eu am tăcut și doar am zâmbit. Mi-aș fi dorit să-i spun că da și că vreau să-i fac o

23


surpriză, dar nu am putut să-i spun acestea, pentru că nu era așa. L-am salutat cu respect pe acest domn după care ne-am văzut de drumurile noastre, spunându-mi că mă mai așteaptă pe la el. Acum le aveam în mână. Munca depusă din suflet, în ultima perioadă, își avea roadele în mâinile mele. Mi-am spus în gând că ea va trebui să fie prima persoană care va trebui să primească cartea. Tipărisem doar câteva volume, pe care am decis ca să le ofer celor mai apropiați mie. Fiindcă scriam și scriu articole pe blog, în această carte există o poezie, unde am folosit un mesaj codat ce conține câteva detalii esențiale ale acestei fete. Poezia poartă numele de ”Doi ochi albaștri”:

Atunci când suflete se vor uni Luna , stelele ne vor privi Iubirea nostră va dăinui. Nimeni nu ne va opri Atunci când suflete se vor uni. Dintr-o data totul în jur explodează

24


Odată ce ambele stele evadează. Imediat ce ele se aprind O dorință am...să te cuprind. Cerul în față mi se deschide Harul tău apoi mă cuprinde. Iubirea peste tot plutește Albastrul cerului domnește. Luna,stelele, ne vor ține companie, Bine în jur și multă bucurie. Atingerea mâinilor tale Știu să transforme totul în cale. Tristețea în bucurie, Răul din tragedie Iubirea ce mi-ai dat-o mie. Această carte de poezii poartă numele de ”Volumul sentimentelor” fiindcă în tot acel timp când le scriam nu făceam decât să-mi transpun sentimetele mele față de ea, în scris. Încă nu știam cum să-i spun de carte și nu știam cum să-i dau această carte, fiindcă pentru mine, ea era cel mai greu de convins. De fiecare dată când am vrut să o invit undeva, nu reușam,

25


ea era ocupată cu altceva. Dar lucrul acesta nu m-a împiedicat să continui să încerc. Era încă ianuarie, afară era frig, iar eu eram în camera mea și încercam să născocesc ceva prin care să îi pot oferi ei cartea, ea să fie prima persoană. În final îmi venise o idee. Am postat un articol pe blogul meu ce conținea câteva detalii despre carte, iar la final, o poezie cu mesajul despre ea. Postasem acesta, în speranța că ea îl va vedea. După câteva zile am sunat-o și i-am spus să citească acele versuri și apoi să mă sune. Așa făcuse. La telefon, când am reluat convorbirea, nu știa ce să mai spună, nu că eu aș fi avut prea multe de spus. Am hotărât în final să ne întâlnim. Inima îmi bătea destul de tare și încă nu știam de ce. Nu știu la ce era să mă aștept deoarece un lucru asemănător se mai întâmplase și cu doi ani în urmă. M-am întâlnit cu ea afară. În timp ce stăteam de vorbă cu ea mi-am dat seama că natura și cerul parcă primise poruncă de la mine, deoarece în poezia cu mesajul ascuns pentru ea, natura și cerul era exact așa ca în momentul acela. Din păcate numai acestea au fost ca cele descrise în versuri. Ea urmând să-mi dea același răspuns, ”de refuz”. Chiar dacă mă așteptam mai mult sau mai puțin la acest răspuns, simțeam cum aripile, care îmi crescuse în tot acest timp, parcă pentru a zbura către ea, se rupsese. Simțeam cum tot ce

26


ridicasem în jurul meu, începea să cadă. Am mai stat puțin de vorbă cu ea după acel moment. Nu mi-a spus prea multe despre carte, nici până în ziua de azi, când scriu aceste rânduri. Nu mai puteam sta. Am îmbrățișat-o și apoi fără să mai privesc în urmă am plecat. Încercam să privesc înainte să văd pe unde merg, deoarece era întuneric afară, dar nu puteam. Ochi îmi era împăienjeniți de lacrimi, dar lacrimi și de bucurie dar și dezamăgire. Parcă drumul ce era în fața mea nu își mai avea vreun sens, eram pustiu, pierdut. Zilele ce au urmat nu le mai pot descrie, deoarece acelea au fost zile ”de tortură”. Lacrimile ce au curs în acea seară au curs în multe seri de atunci. Ciudată această întâmplare, deoarece mă deschisesem și mă dedicasem din suflet, prea mult acestei fete, fără ca să cer ceva de la ea și probabil, când am vrut ceva în schimb, și anume să fiu iubit înapoi, iar acest lucru nu s-a putut, totul în jurul meu s-a prăbușit. Poate o coincidență sau nu , a fost faptul că aceată carte a fost terminată exact în acea perioadă când am pus în scris primele versuri ale primei poezii. Acest lucru îl observasem abia apoi după ce cartea ajunsese în starea finală. Timpul a trecut. Venise vacanța dintre semestre. Cărțile mele încă așteptau pe raft să fie date cadou celorlați apropiați mie. În această

27


perioada am plecat acasă pentru două săptămâni aproape. În timp ce eram acasă am tot stat să mă gândesc la ea. Deja speranța mea că ea o să fie prima care vede carte, că o să fie o surpriză, dispăruse. Inițial am vrut ca eu să păstrez un volum din această carte pentru a avea o amintire, dar la ce era bună o amintire care nu mă dorea. Mi-am spus că nu are rost să mai continui așa. Când am ajuns acasă mai aveam doar două volume: unul pentru părinții mei și unul pentru mine. Cel ce era destinat mie am decis sa-l ofer cuiva, și așa a fost. Nu puteam să o păstrez pentru mine, deorece, de fiecare dată când o priveam, când o răsfoiam, vedeam o dorință stinsă și care nu va putea fi niciodată aprinsă, doar de niște amintiri. Un alt volum a mers la părinții mei, așa cum am spus. Bineînțeles că mama mea a fost în culmea fericirii când a văzut cartea. Nu îi venea să creadă că îmi făcusem o carte a mea cu poeziile pe care ea le mai citea din când în când, deoarece îmi spunea să-i dau și ei să le citească pentru că îi plac. Uneori, după ce termina de citit poezia, mă întreba de acea fată pentru care i le scriu: “-Ea ce spune, ce face?” iar eu mă uitam la ea, fără aproape să spun ceva și încercam, parcă să zâmbesc, deoarece aș fi vrut să-i spun

28


ceva despre ea, ceva real, dar nu aveam ce. După ce mi-a luat cartea, mama mea mi-a spus: -Cartea asta e a mea acum nu ți-o mai dau așa că ia mâna de pe ea. Eu am zâmbit atunci și m-am bucurat, fiindcă îi plăcea foarte mult. Cartea care trebuia să o păstrez pentru mine am decis să o ofer verişoarelor mele. Bineînțeles, că și acestea mau întrebat despre această fată, despre ea, dar din nou, eu nu am reușit să spun ceva. Mătușa mea era și ea acolo împreună cu un alt prieten. Toți erau fericiți parcă, așteptând să le dau o veste bună și frumoasă. Mătuşa mea era la fel de fericită ca și mama mea, începând să-mi recite chiar şi câteva versuri din ceea ce am scris, după care mi-a spus că acea fată e cu adevărat norocoasă. Aș fi vrut să-i confirm aceste lucruri, dar nu puteam. Ea, parcă mă reținea din a face lucrul acesta. Nu puteam să le confirm lucrul pe care ei îl așteptau de la mine, așa că am spus că am încercat, dar nu a mers și indiferent de alegerea ei, o respect, chiar dacă acea alegere a fost cea de a-mi lăsa sentimentele să curgă numai într-o singură direcție fără ca acestea să poată fi întoarse. Abia reușisem să-mi păstrez lacrimile în interior, încercând să spun acest lucru cât mai deschis și cu zâmbetul pe față.

29


De fiecare dată eu am încercat să fiu alături de ea, oricât de departe se afla în acel moment, faţă de mine. Cu unele ocazii, reuşam să-i trimit unele mesaje, sub diferite forme, drăguţe spun eu. Dar după ce se întâmplase deja, se pare că reuşam doar să stric relaţia, deoarece acestea erau văzute de ea doar ca insistenţe, ea vedea doar că eu nu am înţeles mesajul pe care mi la transmis, că eu nu am acceptat şi nu am fost de acord cu decizia ei. Avea dreptate, dar din păcate vedeam aceste lucruri mai târziu şi nu când trebuia să le văd. Le vedeam abia când ea deja se simţea prost şi îi părea rău nu pentru ceea ce am reuşit să-i transmit în acel mesaj ci pentru faptul că eu nu am fost de acord cu decizia ei. Atunci am înțeles că eu nu pot fi prieten cu ea. Am petrecut şi clipe minunate în compania ei. Ştiam că ea nu o să mă sune să mă întrebe ce mai fac sau cum mă mai simt, în schimb am făcut-o eu de multe ori. Mi-ar fi plăcut să facă şi ea lucrul acesta de bună voie fără ca eu să o sun sau să-i trimit vreun mesaj prin care să o întreb ce mai face şi cum se mai simte. Adică, oricine din noi s-ar simţi bine când o personă dragă ar suna-o şi ar întreba-o lucruri de genul acesta. Din păcate eu nu am avut parte de această afecţiune din partea ei, dar eu eram “încăpăţânat”, dacă aş putea spune, pentru că eu mereu încercam să fac lucrurile acestea.

30


Am avut de trăit şi clipe mai puţin bune, în legătură cu ea, de care sunt sigur că nu oricine le-ar fi trăit. Probabil mulţi ar fi renunţat de mult la ceea ce eu continuam să fac. Dovadă au fost vorbele unui prieten nemaipomenit de apropiat , care mi-a spus că ea nu e de mine, ea caută altceva şi nu trebuie să mai continui aşa pentru că nu are rost. Avea dreptate, nu trebuia să continui aşa, dar nu puteam, parcă aveam ceva de demonstrat cuiva şi nu mă puteam lăsa de ceea ce făceam. Ştiam pe deplin că ceva din mine se rupea parcă la fiecare minut şi simţeam cum urmează să ajung în genunchi, parcă doborât de aceste sentimente care parcă ajunsese să nu mai fie atât de strălucitoare ca la început. Oricum, într-un final am reuşit să învăţ lucruri pe care nu le ştiam şi asta, doar datorită acestei fete minunate. M-am rugat de multe ori la Dumnezeu să vegheze asupra ei, să aibe grijă de ea şi să fie în siguranţă, fiindcă eu nu voi putea să fac acest lucru, pentru că ea nu vroia ca eu să fac asta. Ea mi-a oferit, fără să-şi dea seama, lucruri foarte preţioase, iar eu voi continua să-mi respect promisiunea făcută din momentul când am cunoscut-o şi anume că voi ţine la ea indiferent de decizia luată. Ea va ocupa un loc important în viaţa mea, indiferent ce căi vom urma în viaţă şi indiferent ce se va întâmpla cu noi. Un singur lucru e cert. Ceea ce simt

31


pentru ea nu se va schimba niciodată. Cred că asta am încercat să demonstrez în tot acest timp. Într-o conversație mai aprinsă cu ea la telefon iam spus lucrul acesta, i-am spus că sentimentele mele nu sunt gânduri ce pot fi uitate, șterse, date uitări, și nu le pot uita. Nici nu vreau asta. Ceea ce este în sufletul meu, va rămâne în continuare ceva frumos. De ce ar vrea cineva să-și șteargă din viața lui, ceva frumos? I-am spus că eu nu pot uita acestea, fiindcă dacă aș face așa ceva înseamnă că tot ce am făcut eu a fost neîsemnat și fals, dar a fost pe cât se poate de adevărat, real. Din păcate nu m-a lăsat să-i pot arăta lucrurile acestea. Dar ție îți mai spun următoarele ce vor veni scrise, fiindcă fără tine, toate aceste rânduri ar fi fost goale. ”O parte am văzut din tine atunci când team cunoscut. Nu mă mai recunosc, defapt, nu mai recunosc nici o parte din mine din ceea ce am fost în trecut. Tu m-ai redefint, ai reușit să mă conturezi, parcă într-un abis de sentimente, sentimente pe care nici acum nu le știi, chiar dacă le-ai aflat. Gustul lor mă ademenesc de multe ori și fără să vreau mai gust. Ai făcut ca această distanță să fie interminabilă pentru niște muritori ca noi. Vrei să trăiești într-un paradis dar parcă atunci când ți s-a oferit ocazia, ai refuzat să crezi asta. Fără să

32


vreau, sentimentele mi-au agățat sufletul, parcă de coada unei comete care orbitează la anumite perioade și care are o coada interminabil de mare, dar din care particulele din ea tind mereu să-mi lovească sufletul. Iar tu prin măreția ta, străbați universul fără să mai tragi cu ochiul la ceea ce este în spatele tău și care îți susține și care se integrează în frumusețea ta adevărată. Tu m-ai redefint prin acele particule ca niște vorbe îndepărtate, care până când au ajuns la mine, au devenit mai reci ca niciodata și pe care nu le-am înțeles, dar care m-au redefint într-un mod pe care nu îl pot înțelege.”

Tu ești pasărea ce mi-a șoptit prin zâmbetul de la răsărit că stelele vor cădea că tu vei fi fericirea mea. Și chiar și în viața de apoi ne vom aștepta amândoi și vom păși din nou împreună departe de lumea nebună.... Pentru ea este îndeajuns să arunc o privire în ochii ei, să ne privim unul pe celălalt, pentru

33


ca apoi cuvintele să-şi nu mai aibă locul şi pentru ca timpul să se oprească, soarele să coboare către apus şi cerul să se aprindă de stele.

În zori, în brațe vreau să te țin Soarele să ne vadă cât ne iubim Iar prima rază de soare să ne încălzească iubirea noastră ce dă culoare toamnei, ce stă să se trezească. vântul, șoptește frunzelor să cadă ca să te văd pe tine, cum alți n-or să te vadă. Fulgii de nea, ce apoi or să vină tot pe tine te vor desena într-o rază de lumină. ca iubirea noastră, anotimp să nu fie

34


ca să moară și apoi să reînvie. ca iubirea nostră, amintire să nu fie, în gând să nu te țin, în inima să-mi stai, de mână să te țin tu viață să îmi dai. zâmbetul tău cald pe buzele mele să îl țin să te sărut apoi și în brațe să te țin. sub cerul înstelat, sub jocul de lumini al stelelor, ce de departe vin de bolta pare că se țin si privesc cât ne iubim.

Știu că uneori privim în depărtare, fără să ne uităm la ceea ce este aproape de noi. Chiar dacă uneroi reușim să atingem acea zare din

35


depărtare, s-ar putea ca aceea să fie una falsă, deoarece privind atât de departe, e posibil ca vederea inimii să ne înșele. Poate că te întrebi de ce am luat distanță de tine, de ce sunt atât de depărtat ca și prieten, așa cum vrei tu să mă numești. Răspunsul la aceasta este unul foarte simplu, un răspuns care a fost mereu în fața ta. Sentimentele ce le am pentru tine nu mă pot lăsa să te compar cu o simplă prietenă, deoarece tu ești ca o dorință pentru inima mea, o jumătate cu care ar putea fi completată. Tu ai putea fi soarele meu în zilele ploioase de vară, cerul înstelat în nopțile pustii, tu ai putea fi visul meu în realitate.

36


37


Iubirea Capitolul 3

Motto: Când nu există cuvinte de spus, există sentimete de împărtășit.

38


Iubirea, ce cuvânt simplu, un sentiment de nedescris. Ce te face să iubeşti cu adevărat pe cineva? Cine te face să simți cu adevărat acest sentiment? Există oare acea persoană care îți poate arăta cum este adevărata dragoste? Există oare iubirea adevărată? Acestea sunt întrebări pe care nu ni le punem. De ce? Pentru că nu suntem atât de încrezători în noi înșine. Nu credem în dragostea adevărată până când aceasta nu ni se arată. Dar aceasta nu ni se va arăta dacă noi nu credem în ea. Un adevărat cerc de întrebări fără răspunsuri sau probleme, parcă fără rezolvări. Dragostea adevărată apare atunci când simți că iubești pe cineva din toata inima ta și indiferent ce ar apărea în calea ta, nu te vei da la o parte pentru ea, adică vei face orice pentru acea iubire, pentru acea persoana care te iubește înapoi. Mulți în ziua de azi se grăbesc a spune lucrul acesta. ”Te iubesc” fără să-și dea seama de conotațiile adevărate ale acestor cuvinte, de adevăratul sens al acestora. Când spui aceste cuvinte, trebuie să le spui din inimă, să le simți în momentul acela, și nu trebuiesc spuse fiindcă așa trebuie, sau fiindcă și celălalt le-a spus. Mulți spun că se iubesc cu adevărat, dar după un timp ajung să se certe din nimicuri sau

39


pur și simplu să pună altceva mai presus de iubirea lor, iar aceasta să o folosească doar pentru “cazuri de plictiseală”. Mulți ajung să se despartă dupa o perioada în care, spun ei, că s-au iubit necontenit, adevărat, iar apoi se împacă, trăind amândoi cu idea că va fi mai bine, și totul va fi mai intens și mai adevarat. Nu este așa. Dacă ajungi să te cerți din nimicuri, să te desparți și apoi iar te împaci, doar crezând că iubirea voastră va fi mai frumoasă și mai adevărată ca prima, vă înșelați. Iubirea adevărată și frumoasă este acea primă iubire. Dacă te-ai certat din nimic și acest lucru a dus la despărțirea voastra atunci înseamnă că nu v-ați iubit cu adevărat, nu ați fost îndeajuns de puternici să vedeți adevărul și să sacrificați totul pentru a rămâne împreună. Poate că unul din voi va spune. “Dar hai să-i acord a doua șansă…”. Da, oricine merită a doua șansă. Dar a doua șansă pentru a fi ca în trecut, sau a doua șansă pentru încă o iubire ca cea trecută, nu există. O dată ce acele petale ale iubirii voastre, o dată ce acea floare a dragostei din sufletul vostru ați lăsat-o să se ofilească, nu mai poate fi reînviată de aceași dragoste, deoarece acea floare nu va mai înflori pentru ceva care a dus la moartea ei.

40


O dragoste adevărată apare și atunci când iubești o persoana necondiționat, o iubești fără ca ea să facă ceva pentru tine, o iubești fiindcă așa simți tu. Dar și aici va trebui să ai grijă cât de mult vei iubi acea persona. Trebuie să fi atent pentru că atunci când lucrurile devin prea profunde și tu continui cu acestea, vei ajunge să te rănești singur. Dacă iubești necondiționat o persona iubeșt-o dar încearcă să nu te atașezi prea mult emoțional de acea persona pentru că dacă ajungi să faci asta, fără ca persoanei respective să-i pese de tine sau să simtă ceva pentru tine, atunci vei ajunge într-o impostază în care vei simți că sufletul iți e în genunchi chiar dacă trupul tău te ține în picioare. Dar de multe ori realizăm abia după ce am pierdut. Așa că ce e dragostea adevărată? Dragostea adevărată este acel sentiment pe care nu îl poți simți singur, acel sentiment pentru care merită să te târăști pe cele mai rele drumuri, să te sacrifici din iubire, indiferent cât de adânci sunt și vor fi rănile trupului și sufletului tău. Cu alte cuvinte dragostea adevărată nu se vinde pe nimicuri iar dacă ai ajuns la optzeci de ani și ți-ai dat seama de asta alături de persona care se afla lângă tine în momentul acela, alături de persona /jumătatea cu care și lângă care ți-ai

41


trăit viața până în momentul acela, atunci înseamnă că ai realizat ce înseamnă dragostea adevărată. Dragostea adevărată este de neprețuit, este fără sfârșit. Hai să o iau altfel. O să mă refer la ea, la acea fată care te face să te ridici către cer și să te simți ca în Rai, acea fată care ți se pare mai mult decât un om, o simplă persoană, tu să o vezi ca fiind o ființă divină ce te-a ales pe tine, un om fără puteri divine, să o ocrotești, să ai grjă de ea, să-i oferi dragostea din inima ta. Știu că pare un vis pentru băieți acesta, deoarece se spune că noi băieții sau bărbații suntem mai brute de felul nostru și nu ne împăcăm prea bine cu romantismul și cu vise copilărești, fiidcă noi suntem mai direcți. Greșit. Și noi visăm la fel de mult, uneori, chiar și cu ochii deschiși, ca să iau cazul meu. Poate că ar părea un vis, dar fără vise nu cred că am mai fi oameni. Nu ar fi frumos să te trezești cu ea lângă tine, și așa somnoros cum ești să o privești cum doarme și să te simți ca și cum ai fi regele lumii, că nimic nu te mai poate oprii când ești cu ea lângă tine și când sufletele voastre alcătuiesc

42


unul singur, mai prețios decât orice element din universul acesta. Frumos ar fi să mergi cu ea prin locuri speciale vouă, să mergi cu ea de braț pe stradă și să vă simțiți ca un rege și o regină, sau să te uiți în ochii ei minunați și să o privești, să simți că tu îi vorbești numai privind-o, să îi spui că răsăritul soarelui nu va putea niciodată să acopere frumusețea tuturor stelelor deoarece ea, însăși, este una dintre ele și va străluci întotdeauna lângă tine. Să faci lucruri frumoase ca și cum fiecare zi este ca și prima zi când te-ai îndrăgostit de ea. Să-i spui că frumusețea ei nu este la fel ca și cea a stelelor de pe cer, deoarece frumusețea ei nu poate fi descrisă prin nimic, nici măcar prin cuvintele existente pe lumea aceasta sau nici măcar prin trăinicia stelelor din univers. Să-i spui că atunci când o privești nu o privești cu inima ci cu sufletul tău și nu ai putea descrie ce este acolo, dar ai putea să faci să se simtă ca acolo.

Vreau să te simt, să te văd, Să te privesc cum îmi zâmbești, Să-mi spui cât de mult tu mă iubești. Să te simt, să te văd,

43


Să te privesc și să-ți zâmbesc, Să-ți pot spune cât de mult eu te iubesc. Fac un pas în depărtare, Către soarele ce nu mai apare. Merg cu brațele deschise Și cu sufletul de sentimente aprinse. Zorii dimineții de mă vor trezi, Lângă mine, vreau ca tu să fi. Iar soarele când va lăsa loc, Pe cer la stele, Tu să fi lângă mine, Pentru că faci parte din ele. Lacrimi din ochi de îți vor cădea, Vor fi doar cele ce-ți vor reda fericirea. Iar trecutul ce a fost, În prezent nu va mai fi Drumul spre viitor, Noi doi îl vom desluși. Această poezie am denumit-o ”Vreau”. Încă, câteva versuri ce au pornit din inimă, din

44


inima ce acum conține puțin din ochii ei, zâmbetul ei, puțin din magia ei. Bineînțeles, tot ce am scris mai sus este doar o imagine a iubirii ce am văzut-o prin ochii ei. Revenind la subiectul abordat mai sus vreau să mai spun că o iubire adevărată nu poate fi ruptă de nimic de pe lumea asta, o iubire adevărată va reuși să străbată universuri întregi fără ca ea să piardă o părticică din ea, pentru că numai așa va fi o iubire veșnică și va putea mai apoi să ajungă și în inimile celorlați. Trebuie să ai grijă de acea persoană care știe să-ți mângâie sufletul, care îți oferă acea fericire de care parcă nu ști cum să o folosești fără ea sau el, care și-a pus toată încrederea în tine, care a știu să-ți vorbească numai din priviri, care a făcut lucruri ciudate dar care ți-au plăcut și pentru care știi că momentele mici care ți le-a oferit au costat mai mult decât momentele care ți le-ar fi oferit altcineva mai des, întâlnit în viața ta. Scriind aceste rânduri sufletu meu mi-a mai răspuns cu câteva versuri, într-o poezie ce am intitulat-o ”Din zori până în seară”.

45


În zori, în brațe vreau să te țin Soarele să ne vadă cât ne iubim Iar prima rază de soare să ne încălzească iubirea noastră ce dă culoare toamnei, ce stă să se trezească. vântul, șoptește frunzelor să cadă ca să te văd pe tine, cum alți n-or să te vadă. Fulgii de nea, ce apoi or să vină tot pe tine te vor desena într-o rază de lumină. ca iubirea noastră, anotimp să nu fie ca să moară și apoi să reînvie. ca iubirea nostră, amintire să nu fie,

46


în gând să nu te țin, în inima să-mi stai, de mână să te țin tu viață să îmi dai. zâmbetul tău cald pe buzele mele să îl țin să te sărut apoi și în brațe să te țin. sub cerul înstelat, sub jocul de lumini al stelelor, ce de departe vin de bolta pare că se țin și privesc cât ne iubim.

Iubirea are multe forme. Iubirea față de părinți, soră, frate, bunici, prieteni și iubirea față de o persoană specială, față de jumătatea ta. Chair dacă acestea folosesc aceeași noțiune care încorporează sentimentul de iubire, aceasta diferă de la o categorie la alta, adică iubirea de

47


părinți nu va fi aceeași cu iubirea față de bunici, de exemplu. Așa că în viață trebuie să te dăruiești acelei persoane care poate să-ți ofere același lucru din suflet, aceași iubire, aceleași sentimente și nu trebuie să încerci să te dăruiești acelei persoane care îți poate oferi aceste, din când în când sau acelei persoane care nu-ți poate oferii aceastea în nici un fel. Nu trebuie să lași sentimentele tale să se piardă pe drumuri inutile. Într-adevăr, uneori ni se pare greu să vedem aceste lucruri, dar ni se pare așa fiindcă noi încercăm să controlăm orice situție, acesta fiind un instict involuntar al tuturor oamenilor. Iubirea, însă, este singurul element de pe lumea asta ce nu trebuie să-l controlăm, trebuie să o lăsăm să-și facă efectul, deoarece, aceasta este ca un medicament pentru sufletul nostru.

Iubirea o poți cunoaște în multe feluri. O poți cunoaște cu blândețe, atunci când întradevăr, totul se întâmplă ușor , fără peripeții sau alte altercații cu persoana sau persoanele respective dar poate fi cunoscută și într-un mod mai brutal, în sensul că îți vei ”deschide ochii” doar atunci când ți se întâmplă ceva mai ieșit din

48


comun, mai ciudat, o ceartă cu o persoană. În unele cazuri personele implicate în altercații ușoare își mărturisec, posibil, printre toate acele vorbe urâte, sentimetele unul față de celălalt și nu mă refer la sentimente de ură, ci din contră, sentimente de iubire.

49


Un bătrân unic Capitolul 4

Motto: Nu ezita să spui ce ai în suflet celui de lângă tine pentru că mâine s-ar putea să nu mai fie .

50


Bunicul meu, un bătrân unic, un om special, un om de la care am învățat multe . Încă de când eram mic acest om, pe care lam cunoscut ca bunicul meu, a avut mare grijă de mine. Încă de când eram în clasele primare, el a încercat să mă învețe și să-mi împărtășască cât mai mult din cunoștințele lui. Mă lua la el acasă când părinții mei nu erau acasă, de fapt, am stat tot mai mult cu el decât cu părinții mei, deoarece ei erau la muncă, iar bunicii mei fiind extrem de aproape de noi, de casa noastră, mă lăsau în grija lor. Îmi plăcea la ei. Când veneam de la grădiniță, împreună cu verișoara mea, bunicul ne lua la el ca să dormim. În momentul când noi ne puneam în pat, se punea și el cu noi, spunândune o poveste. Cum să vă spun , era un povestitor de excepție, nici măcar la grădiniță, educatoarea nu reușa să spună poveștile ca și el. În alte cuvinte abia așteptam să ajung pe vremea acea acasă și să aud poveștile pe care le știa, cu farmecul lui de povestitor extraordinar. Adormeam în lumea acea de poveste în care el ne introducea înainte de culcare. Un om excepțional.

51


Fiindcă pădurea nu era chiar așa departe de noi, de multe ori bunicul ne ducea în locurile cele mai bune, știute de el. Mergeam chiar undeva destul de departe, pe un platou îndepărtat, un loc unde știa că ne place. Întradevăr că locul acela merita tot efortul. Acolo găseam tot felul de bunătăți date de mama natură. Acolo găseam o mulțime de locuri, aproape unul lângă celălalt, pline cu mure și zmeură dar și un soi de mere foarte dulci. Tot el îmi amintește de zilele bune când ne strângeam toți membrii familiei, în lunile de august, septembrie , în jurul focului, în gradina din spatele casei și făceam un foc mare unde apoi puneam porumb și dovleci la copt. Aș putea să spun că el era maestrul la toate acestea, deoarece, parcă numai el știa să le facă așa de bune. La toate acestea se adăuga bineînțeles distracția și poveștile spuse în jurul focului. În fiecare an ne ducea pe acolo fiindcă știa că ne place foarte mult. Dar aceasta reprezintă un puțin din ceea ce ne oferea în momentele acelea. Când mergeam cu el la plimbare, parcă mergeam în altă lume. Pe drum ne povestea tot felul de întâmplări, ne spunea tot felul de povești, glume și chiar ne explica lucruri întălnite în drumul nostru sau lucruri care chiar ne-au fost utile și bine de știut. Prin pădure ne ducea să culegem și alune de pădure, flori de

52


sezon, flori folositoare pentru ceaiuri. Cu alte cuvinte cu el în jurul meu eram ca într-o poveste. Foarte multe lucruri bune, din sufletul lui s-au tipărit și în al meu, foarte multe lucruri mi-a împărtășit, lucruri pe care nu le voi uita niciodată. Cu timpul am crescut. Nu mai reușam să stau atât de aproape de el. Dar de câte ori reușam să prind un moment cu el, timpul acela se transforma într-o poveste, parcă amintindu-mi de vremurile de demult. De multe ori când intram în belele, ca oricare alt copil, iar părinți mei veneau de mă certau, bunicul meu venea și îmi lua apărarea, venea și stătea de parte mea. De multe ori când părinții mei îmi lăsau sarcini de îndeplinit acasă, el venea și mă ajuta și stătea cu mine până când reușam să termin. Atunci când eram numai eu cu el, începea să-mi povestescă despre copilăria lui și despre părinții mei. Într-adevăr, ar părea parcă plictisitor să-ți povestească cineva despre acestea mai ales că pe vremurile acelea de demult nu prea erau lucruri așa interesante. Dar nu a fost așa. De fiecare dată când începea să-ți povestescă despre acestea te lăsa parcă uimit și cu o curiozitate imensă, făcându-te să îți dorești să afli mai multe. Cred că acesta era cel mai bun farmec al lui. Atunci când începea să-ți

53


povestească despre orice, te introducea parcă în acea poveste, încă de la început, și nu continua să spună mereu aceleași povești sau întâmplări, ci de fieacare dată erau altele. El era cel mai bun povestitor pentru mine. Nu exista altul ca el. Când am început să cresc, am început să am alte preocupări. Nu am reușit să mai petrec timpul, la fel de mult ca înainte și aș fi vrut să mai fie timpurile acelea. Am ajuns la facultate și iată că timpul meu petrecut acasă era tot mai scurt. Reușam să ajung acasă mai mult de sărbători și în vacanțele de vară. Treptat am aflat că bunicul meu se îmbolnăvise. Terminasem anul doi de facultate. Venisem acasă, deoarece era deja vară. Era vacanță. Când am ajuns acasă am aflat că situația bunicului meu se înrăutățise. Mergeam pe la el, din păcate mai mult să-l văd, fiindcă prea multe nu puteam să fac. Îl priveam cu ușor, ușor dispare dintre noi. Ceilalți membri ai familiei făceau și ei tot ce putea pentru a reuși să-i amelioreze situația. Începusem să mă gândesc că eu nu am am mai apucat să vorbrsc prea multe cu el, deoarece eram cu facultatea. Mă gândeam că nimic nu va mai fi la fel fără el. Poveștile pe care mi le

54


spunea și absolul tot ce se crease în jurul nostru cu el.

Într-un moment când am fost pe la el să văd cum se mai simte mi-a spus ceva care nu am să uit niciodată. Eram cu mătușa mea, în momentul acela la el. El obișnuia să-mi spună altfel pe nume față de toți ceilalți. Singurele cuvinte care au venit din parte lui spre mine au fost ”Iartă-mă Săndele!”. În momentul acela nu mai știam ce să spun. Mă uitam la el și apoi la mătușa mea și apoi i-am spus că nu am de ce să-l iert pentru că nu mi-a greșit cu nimic. M-am simțit și mai îngrozitor în momentul acela. Pur și simplu nu mai aveam cuvinte de spus. Acelea au fost momente pe care nu aveam cum să mi le imaginez. Momentele acelea au fost cele mai îngrozitoare. Nu mă puteam gândi doar la el, la ce a fost. Acum mă gândesc că eu ar fi trebuit să fiu cel care să-i ceară iertare, pentru că nu am fost mai mult lângă el așa cum el a fost lângă mine, să-l ajut și să petrec mai mult timp cu el. Dar prea târziu. Nu se mai putea face asta.

55


Atunci am realizat că de multe ori prețuim abia după ce pierdem. Ceea ce mai rămâne de făcut acum este să-mi aduc aminte de el, așa cum era, cel mai bun povestitor, omul care m-a marcat și care mi-a oferit o parte din el.

Acum știu că ești sus bunicule și probabil în momentele acestea spui acolo aceleași povești pe care mi le-ai spus și mie. Știu că nu mai ești fizic aici, dar în sufletul meu ai rămas și îmi mai aduc aminte, din când în când, de lucrurile ce mi le-ai spus. Știu că au rămas lucuri încă nespuse, nefăcute, nearătate, dar știu că de acolo mă privești pe mine și pe ceilalți și vei vedea schimbările. Îți mulțumesc pe calea aceasta, bunicule, pentru tot ce mi-ai arătat din sufletul tău. De aceea este bine să faci sau să spui anumite lucuri persoanelor dragi de lângă tine pentru că într-o zi s-ar putea să nu mai ai ocazia, fiindcă persoana aceea poate că va pleca departe de locul unde ești tu, poate te vei întâlni mai rar cu ea sau poate nu o vei mai vedea deloc.

56


Familia Capitolul 5

Motto: Familia este reprezentată de oamenii ce îi primești în viața ta iar ei, pe tine, în sufletul lor.

57


Ce înseamnă o familie pentru mine? Semnificația acestui cuvânt își are explicația în oamenii care sunt lângă mine tot timpul, oameni care știu să sară în ajutor atunci când ai nevoie, oamenii care te iubesc pentru ceea ce ești și nu pentru ceea ce vor ei să fi, oamenii care și atunci când nu sunt lângă tine, știu să țină legătura cu tine prin diferite mijloace, cât de des pot, oamenii care știu să ofere cât de mult pot din sufletul lor și din ceea ce au ca să se implice în viața ta pentru a aduce ceva bun în ea, oamenii cu care reușești să te distrezi, să râzi, să treci peste probleme, cu care reușești să dai o semnificație nu numai vieții tale, ci și vieții lor. Pentru mine toți acești oameni sunt familia mea. De când am ajuns în Cluj am aflat ce înseamnă o astfel de familie. De când am ajuns aici am reușit să dau vieții mele o altfel de semnificație, și asta se datorează tututor acestor oameni pe care i-am întâlnit. Unii au reușit să ofere chiar mai mult decât m-aș fi așteptat. Am reușit să cunosc, da, să cunosc multe... Dar cred că este puțin spus să cunosc, asta, dacă ar fi să fac o comparație cu ceea ce am

58


fost înainte, cu ceea ce știam înainte să ajung aici, în Cluj. Până să plec de acasă, să vin aici la facultate, eram foarte nerăbdător, abia așteptam să învăț lucruri noi, să cunosc oameni noi. E adevărat că pe când eram la liceu nu prea eram eu omul cel vorbăreț, cel care să se implice în viața altora, în conversații în care miar fi plăcut să mă implic. Da. Eram destul de timid sau poate mai rușinos, sau nu știu, poate îmi era frică să mă implic deoarece eu vroiam ca fiecare lucru ce îl făceam, vroiam să iasă bine, fără greșeli. Cu alte cuvinte eram puțin cam dur cu mine, deorece încercam să controlez totul și nu-mi permiteam să fac vreo greșală. Bineînțeles că acest lucru a fost inevitabil, iar acele momente erau momente de teroare pentru mine, deoarece greșisem, iar eu nu îmi permiteam această slăbiciune. Ciudat pe atunci. Cam dur din păcate, dar nu regret. M-a format acest lucru. Și acele momente de atunci ca și cele de aici de la Cluj m-au ajutat să am o anumită viziune asupra lucrurilor din jurul meu. Ceea ce am înțeles pânâ acum este că totul se întâmplă cu un motiv și cam acesta este motto-ul meu acum. Așa e. Am analizat puțin lucrurile în jurul meu. Mai întâi pe cele simple, rezultatul confimându-mi acest lucru. Totul se

59


întâmplă cu un motiv. Dar de ce? M-am tot întrebat acest lucru. De ce să fie așa și nu pur și simplu, să se întâmple fără să aibe legătură cu ceva. Întrebări și întrebări. Apoi mi-am dat seama că eu mereu îmi doresc ceva, mereu am un puct de plecare și un punct de sosire, un obiectiv. Noi oamenii, toți facem asta. Toți, atunci când ne dorim ceva ne tot gândim cum săl obținem, și ne gândim și ne gândim... Dar tot ce gândim noi are efect asupra noastră. Toate gândurile noastre atrag în jurul nostru tot ceea ce noi ne dorim, ceea ce gândim, mai devreme sau mai târziu. Așa este. Este chiar și dovedit acest lucru, acestea văzându-le în câteva documentare. Dar nu spun acestea pe baza lor, ci pe o bază bine susținută de evenimentele din viața mea. Tot ceea ce a trebui să fac a fost să am încredere în ceea ce gândeam, ceea ce-mi doream și chiar ceea ce simțeam. Dacă reușești să conectezi toate aceste lucruri totul se transformă parcă într-un singur țel, un singur scop și totul din jurul tău, parcă lucrează pentru tine, pentru dorința ta, fără ca măcar uneori să-ți dai seama. Oameni din jurul meu m-au uimit uneori fără ca ei să-și dau seama că ceea ce îmi

60


oferea, mă ajuta pe mine să-mi îndeplinesc dorința, să-mi ating scopul, indiferent cât de mic a fost ceea ce ei mi-au oferit. Tot aici la Cluj am întâlnit un om adevărat, un prieten de excepție, un om care face parte din familia mea. Ne-am cunoscut în primul an de facultate. Am fost colegi de început, fără să știu că el va fi un adevărat prieten. El este omul cu care știi să povestești părți din viața ta, parcă retrăindu-le în timp ce le ”deșiri” alături el. Este unul din oamenii ce doream să apară în viața mea. Deoarece, în ”anii mei mai de tinerețe”, nu eram chiar atât de vorbăreț, nu pentru că nu vroiam, ci pur și simplu nu mă implicam, încă nu știu de ce, dar aceasta este o dilemă și în ziua de astăzi...Dar aș putea spune că el a fost ca o dorință, adică, aveam nevoie de cineva ca el care știe să te asculte, să-ți vorbească, să-ți ofere sfaturi, să te distrezi, să fie omul, prietenul și în același timp un membru de familie. Pe el îl pot numi fratele meu. Mi-am zis în gând că atunci când voi ajunge aici în Cluj o să mă schimb, să folosesc dezavantajele, cumva, în avantajul meu. Mi-am zis că trebuie să fiu puțin altfel. El m-a ajutat să fac asta.

61


Într-adevăr îmi era teamă de aceste gânduri, schimbări. Nu știam ce fel de oameni o să întâlnesc în Cluj. Ce m-a făcut să fac acest lucru? Sincer, nu prea știu cum să explic în cuvinte. Cred că cel mai bine spus ar fi să încep să ofer mai mult de la mine, să ofer mai multă încredere celor din jurul meu, să fiu mai deschis. Așa cred că am reușit să descopăr partea aceasta. Nu știu cum, dar el mi-a oferit multă încredere. Dar până acolo s-a mai întâmplat ceva, înainte să descopăr asta. A fost ea. Da. Cam mereu cred că am adus vorba de această fată care mi-a schimbat parcă viața. Am dat mult din mine de când am întâlnito pe ea. Ceea ce simt pentru ea a consumat o mare parte din mine. A fost o iubire necondiționată. Ceva puternic, ceva ce nu prea se poate explica în cuvinte. Aș fi vrut, dacă s-ar fi putut, să îi pot transmite sentimentele fără cuvinte, să o fac să le simtă. Aveam momente când mă pierdeam, nu știam ce se întâmplă cu mine. Mă gândeam la ea și ochii începeau să lăcrimeze și simțeam cum sufletul îmi cade în genunchi , biciut, legat de picioare și cu un căluș la gură, neputând să strige măcar de durere, de tristețe.

62


Așa ușor, puțin câte puțin am deschis o potecă de încredere către acest bun prieten. Până să-mi dau seama această potecă devinese o adevărată autostradă. Mi-am pavat această încredere cu prietenia care mi-a oferit-o el. Începeam să mă simt mai bine știind că cineva e acolo, cineva căruia reușam să spun lucruri ce veneau din interiorul meu. Mi-a părut bine că am reușit să am încrede în cineva așa și mai ales că încrederea era reciprocă. El a devenit un membru important în familia mea și eu în a lui, deoarece și el începuse să-mi spună lucruri ce nu puteau fi spuse tuturor. Uneori mă întreb unde s-ar fi ajuns, dacă această fată a reușit să aducă atâtea în viața mea, nefiind măcar lângă mine, așa cu aș fi vrut, fără să mă lase să fac parte din viața ei, încercând să fac parte din ea. O întrebare la care încă nu am găsit răspuns. Acum nu știu. Poate că fieacare din noi avem un astfel de drum, pecetluit cu tot felul de obstacole, la care, după ce trecem de ele sau prin ele, rămânem cu ceva în noi, cu așchiile acelor obstacole prin care am trecut, sau chiar cu nimic, dar despre care știu că mi-au accentuat și mai mult dorințele acelea, m-au făcut să-mi doresc și mai mult acel ceva.

63


De aici vine și o întrebare: ”Cine nu ar vrea ca acești oameni să fie implicați și mai mult în viața ta? ” - acești oameni care parcă nu numai că ai văzut, dar și ai simțit că ei ți-au schimbat drumul în viață sau ți-au presărat pe acest drum numai lucruri bune, care te-au ajutat sau care ți-au oferit bucurii.

Eu consider toți acești oameni ca membrii ai familiei mele. Oameni adevărați.

64


Vis și realitate Capitolul 6

Motto: Îndrăznește să visezi pentru că visele tale pot deveni realitate .

65


Visează mereu fiindcă acele vise pe care le ai pot deveni realitate într-o zi. Mereu îmi spun asta în minte, mereu îmi readuc aminte de aceste vorbe. Visele, oricât de mărețe sunt, ele pot deveni realitate, dacă crezi în ele, dacă crezi în tine. Poate că vei spune că este greu să crezi în ele atunci când trece deja o perioadă, destul de lungă, și totuși vezi că visul tău încă nu s-a materializat. Așa este. Posibil să-ți pierzi încrederea în tine, fiindcă observi că acesta încă nu a început să prindă o formă. Până și o plantă are nevoie de timp să crească, chiar dacă o uzi în fiecare zi și îi oferi lumina și căldura necesară. Trebuie să ai răbdare. Nu mă refer la visele pe care le ai în timpul somnului, pe care subconștientul tău ți le oferă, ci de visele care ”le vezi” cu ochii deschiși. Acele momente în care rămâi parcă blocat la o anumită idee și îți spui ”Oare cum ar fi dacă...?” Sau dacă îți mai aduci aminte de acele ”vise” sau dorințe pe care le aveai când erai mic, atunci când îți doreai să devi ceva anume: doctor, veterinar, pilot, fotomodel, cântăreț, scriitor, etc.. Le mai ți minte? Eu da. Și ceea ce

66


fac acum este cu totul diferit de ceea ce mi-am dorit atunci. Când eram mic îmi doream să devin pilot de elicopter. Da. Îmi plăcea enorm când vedeam un elicopter când zbura prin apropierea mea. Mă visam că eram eu la manșele acelui elicopter. Nu că acum nu-mi mai place, pentru că și acum îmi place la fel de mult, dar se pare că am luat-o pe alt drum, un drum care începuse să se materializeze dincolo de visul meu, iar într-un târziu a acaparat de tot ceea ce visasem în copilărie. Cred că mulți dintre noi și-au dorit ceva când eram mici, iar mai apoi, când am crescut, drumul nostru a devenit un altul. De ce visam să devin pilot? Îmi plăcea foarte mult să văd lumea de sus, să fiu mai aproape de cerul albastru, să simt ca și cum lumea toată era a mea. Visul acesta a rămas viu în mine, chiar dacă nu mi-am dat seama de asta în unele momente.

Când eram mai mic, în serile de vară ieșeam cu tatăl meu să privim cerul ”ciuruit” de stele, era așa frumos, îmi plăcea atât de mult. Era incredibil și adoram momentele acelea. Mă uitam pe cer și când vedeam atâtea stele, mă

67


gândeam cât de mici eram de fapt, mă gândeam ce era dincolo de ceea ce vedeam, de acele stele, mă gândeam dacă mai era cineva așa ca noi, undeva acolo, printre stele, făcând exact ce făceam eu cu tatăl meu, uitându-se la cerul înstelat și minunându-se de grandoarea universului. Din când în când reușam să mai văd și câte o stea căzătoare. Cel mai mult îmi plăcea că stăteam cu tatăl meu afară și pentru câteva momente reușam să mă desprind de acea realitate și să hoinăresc printre acele stele. Undeva în mine mereu a rămas dorința aceasta, să fiu mai aproape de cer. Sunt dorințe care uneori nu se materializază așa cum vrei tu, ci uneori iau altfel de forme, amintindu-ți de acel vis, de acea dorință. Prin generală și chiar prin liceu, când mai trebuia să compunem ceva la limba română, eram foarte bucuros, pot spune că îmi plăcea la nebunie, dar doar asta. Îmi plăcea să visez în cuvinte pe foaie, îmi plăcea să-mi transpun imaginația în tot felul de compuneri și poezii. Chiar dacă nu se întâmpla la fiecare oră, îmi plăcea atunci când se întâmpla. Cu timpul aceste lucruri, privitul la stele și punerea imaginației în cuvinte s-au șters parcă.

68


Nu mai erau. Nu mai ieșam să privesc cerul, nu mai compuneam nimic, parcă nu îmi mai plăceau. Parcă pierdeam ceva frumos din mine iar eu nu-mi dădeam seama. Și acestea se întâmplau pe măsură ce creșteam și altceva le lua locul. Visul meu de a fi mai aproape de cer, de a vedea lumea de deasupra, parcă dispărea fără urmă, fără să mai dea vreun semn că acesta se va îndeplini, fără ca acesta să-mi mai reamintească de el. Eu nu mai știam de acest vis, asta până mai târziu, când am început să merg din când în când, singur pe drumul meu, reușind să-mi scotocesc mintea din ce în ce mai mult. Lucrul acesta s-a întâmplat când am venit la facultate. Nu pot spune că eram pe drumul meu singur, fără sprijin. Nu. Am fost sprijint de familie și prieteni, întodeuna. Dar nu despre acest lucru este vorba. Ci despre faptul că depărtarea de lucrurile și persoanele care îmi erau cele mai cunoscute, m-au făcut să pășesc pe drumul pe care mergeam eu, cu mai multă atenție, aducându-mi aminte mereu de momentele ce m-au făcut fericit în trecut. Am spus că aceste lucruri le-am uitat până la un moment dat. Am spus că visele sau dorințele uneori nu se materializează așa cum ți-

69


ai dorit tu, dar sunt lucruri în viața care se petrec cu un scop. Privitul la stele în nopțile de vară era răspunsul la dorința mea, un răspuns aparte la ceea ce mă așteptam eu să fie, dar acest răspuns mă scotea nopțile afară ca să fiu mai aproape de stele, de cer, de ceea ce eu visam. Un lucru asemănor s-a petrecut și cu ceva ani mai târziu. Mai târziu, când am întâlnit, parcă, o stea, chiar în fața mea. Cum credeți că ar fi să te vezi chiar atât de aproape de cer, de stele, într-un oarecum fel. Da, atunci am întâlnit fata respectivă de care v-am mai povestit anterior. Ea era ca o stea, ea era ca un răspuns. De ce spun asta? De fiecare dată când o privesc în ochi mă simt pierdut, exact cum mă simțeam când eram mic și mă uitam la cerul înstelat cu tatăl meu. Mă simt, că pentru momentele acelea, când o privesc, mă pot desprinde de această realitate. Pentru acest fapt am luptat să o fac să vadă lucrul acesta. Pentru ea eram pregătit să mă lupt și cu alții, care o vroiau ca jumătatea lor, eram în stare să fac orice. Tot ea mi-a dat startul la scris. Primele versuri, primele rânduri, primele cuvinte, amintindu-mi de anii de școală, de orele de limba română, dar numai de orele în care puteam să ne punem imaginația în horă. Dar aceste

70


rânduri au mai avut ceva în plus față de acele creații școlărești, aici au fost adăugate și sentimentele mele. Cu alte cuvinte ea mi-a dat un răspuns și mi-a readus aminte de copilul din mine, dacă aș putea face o referire ca aceasta. Am început să privesc din nou cerul înstelat, de această dată călătorind cu gândul și sufletul la ea, deoarece era pentru mine, o stea și una superbă. Cu timpul mi-am luat și o lunetă cu care să pot privii cerul înstelat. Am mers la întâlniri și cursuri de astronomie. Am fost la întâlniri unde se puteau observa astrele prin obiective profesioniste. Fascinant. I-am făcut și ei o propunere, adică, mai multe, în repetate rânduri, dar nu numai ei, ci și prietenilor mei. Ei i-am spus fiindcă știu din discuțiile pe care le-am mai avut, că îi plăceau și ei foarte mult acestea. Poate că m-am înselat, dovadă fiind faptul că nu a venit niciodată la așa ceva, de fapt, nu a venit niciodată, la ceva ce eu am invitat-o. Timpul acela s-a scurs, dar această plăcere a mea de a privi cerul, a rămas la fel, la fel ca în prima zi când ea mi-a readus aminte de acestea. Un fapt ciudat este că de fiecare dată când fac asta, de atâtea ori mă gândesc la ea, de atâtea ori

71


mă desprind de această realitae, hoinărind către acestă stea. Un alt lucru ciudat este faptul că eu chiar dacă încerc să privesc cerul înstelat, visul meu a luat o altă formă, o formă prin care eu prin a încerca să fiu mai aproape de cer, încerc să fiu mai aproape de ea.

Sunt lucruri care s-au întâmplat fără să le știu rostul, fără parcă să aibe vreun motiv. Poate că unele răspunsuri nu le-am deslușit încă, dar revin iar la zicala ce spune că ”Fiecare lucru se întâmpla cu un motiv”. Pentru mine acest lucru a devenit un fel de pedeapsă. De fiecare dată când fac lucrul acestă, mă gândesc la un om căruia nu-i pot aparține, la un om pentru care eram gata să-mi dau sufletul, să-mi împart viața cu ea, la un om pentru care am stat un an, să răsucesc firul înțelegeri, să înțeleg ceea ce era în sufletul meu pentru ea, după care să-i pot spune ceva, ceea ce simt. Un vis ce este în realitate, dar care nu a devenit realitate, care nu s- a materializat.

72


Cum ar fi ea Capitolul 7

Motto: Mulți îți pot oferii dragoste, afecțiune,fericire dar numai o singură persoană va ști cum să semene acestea în sufletul tău.

73


Cum ar fi ea? Da ea. În cei mai buni termeni ai iubirii, aș numi această persoană, fata perfectă. Numai în iubire acest termen, de perfecțiune, există. În realitate, nu există perfecțiune, există doar mai bun, mai bine, ceva mai îmbunătățit. Simți că totul în jurul tău devine perfect, atunci când te îndrăgostești cu adevărat. În momentul acela, pentru mine ea era cea perfectă, aleasă, jumătatea inimii mele, lumina zilei, cerul înstelat al nopții, mireasma florilor de primăvară, aroma cu care inima mea se îmbătase pe loc. Cum să vă spun...perfectă. Vreau să încep cu ochii ei. Pe aceștia nu aveai cum să nu îi iubești. Sunt așa minunați, trebuie doar să intrii în cu ea și parcă te vrăjesc, te duc către o altă lume, parcă ești hipnotizat. Parcă timpul încetinește când te uiți în ochii ei, iar dacă nu, îți dorești să se oprească timpul, numai ca să îi iri. Superbi, nu te-ai mai sătura de ochii ei. Albastrul acela, conturat ușor cu negru, incredibili, nici nu știi cum să îi mai descrii. În momentul acela când o privești în ochi, te simți ca un copil mic care se uită la o vitrină plină cu prăjituri, fără să poată mânca una. Pur și simplu parcă începi și plângi de fericire.

74


Când o privești, începi și te scufunzi, și te scufunzi, și te scufunzi până nu mai ai aer și nu mai poți vorbi. Te scufunzi în oceanul acela din ochii ei, un ocean pe care nu îl cunoști, dar care te atrage atât de mult, în care vrei să înoți, știind că ea, așa, te va putea privi tot timpul. Atunci când o privești tu, defapt nu o să mai fi persoana care te vede ea, ci tu o să fi parcă, undeva în spatele trupului tău, plângând de fericire, curgându-ți fericirea prin ochi, râzând în același timp. Când o privești în ochi, parcă privești doi aștrii superbi care te veghează, tu fiind gata să juri credință în fața lor. Ochii, privirea ei devin divine, te ridică în al noulăea cer atunci când l-i se alătură și un zâmbet. Acestea combinate îți va tăia respirația pe loc. Simți dintr-o dată cum mici furnicături îți cuprinde tot corpul și parcă te ard cu dragostea și bucuria acestei combinații. Îți vei dori să te trezești în fieacare dimineață, învelit de acest trup cu această privire divină. Vei dori să simți fericirea din zâmbetul ei, în timp ce te îneci, fără cuvinte, în acei ochi. Zâmbetul ei îți va pătrunde în cel mai adânc colț din sufletul tău, va ajunge acolo unde tristețea zace împreună cu dezamăgirile și cu toată atmosfera care nu-ți oferă pace, și va

75


transforma toate acestea, doar printr-un zâmbet, în râuri de fericire, cascade de împliniri și iubire, munți de putere și un cer senin cu o deosebită căldură din partea soarelui. Cu alte cuvinte, vei ajunge în al nouăla cer. Despre vocea ei, n-am cuvinte. Când vorbește cu tine, parcă îți vibrează tot trupul întro armonie neîncetată, de fericire. Cu alte cuvinte, cum ar fi să ai o asemenea creatură a dragostei, care să-ți devoreze sufletul din iubire, să te facă să te simți că te naști în fiecare zi, iar apoi seara, să adormi cu ea în brațe, devorând, unul altuia sufletele cu iubirea ce o purtați unul pentru celălalt. Cum ar fi să fie ea, raza ta de soare, să te trezești în fiecare zi cu ea, încâlzindu-te așa cum știe ea mai bine? Cum ar fi să ai lângă tine o ființă cu un zâmbet atât de copilăresc, cu o privire atât de dulce și cu o atingere atât de pătrunzătoare? Cum ar fi să vi de la muncă obosit, fără chef de nimic sau să spun că ai avut o zi mai grea, cum ar fi ca atunci când te întâlnești cu ea, în momentele acelea dificile, să simți dintr-o dată că ce a fost și ce va fi nu mai contează, pentru că ceea ce contează atunci cu adevărat este simplul fapt că ai văzut-o pe ea, ai simțit-o, ai auzit-o, iar atunci, doar momentele acelea contează?

76


Totul se poate să fie ca un vis, dar o dragoste adevărată te va face să trăiești acel vis, acea persoană perfectă, aleasa, ea, va fi și realitatea și visul tău. Aș putea scrie și câteva versuri despre tine

Am săpat, în adâncuri te-am căutat, Numai în suflet, eu te-am purtat. Adormeam cu tine în gând, Te visam mereu râzând. Într-un colț în suflet am păstrat, Zâmbetul tău cel fermecat. Iar în ochii mei, atât mi-ai lăsat, Lacrimile ce tu le-ai vărsat. Fiecare parte din sfletul meu, Oglindit în chipul tău. Înflorește în fiecare zi Iubindu-te așa cum știi.

77


O lacrima cât un ocean, Se scaldă acum în ochii mei. O lacrimă din fericirea stoarsă, Din iubirea noastră frumoasă. Atunci când stelele vor cădea, La pieptul meu te voi ține, iubita mea. Vom povesti, vom râde amândoi, De lucrurile ce le știm numai noi. Iar când zorii vor veni, Razele soarelui ne vor trezi. Îți voi mângâia chipul aurit De soarele ce și cerul a vrăjit.

Fata perfectă ar fi ca ingredientul secret sau ingredientul special la crearea ciocolății. Ea ar fi compoziția specială, care ar da cel mai bun gust iubirii. Rețeta ei ar suna în felul următor:

78


Se adaugă puțin din culoarea cerului albastru, apoi se lasă să se limpezească, să devină un albastru pur, un albastru clătit de lacrimi de fericire. Se curătă ușor, și prin atingeri plăpânde cu mâinile, se crează o formă a compoziției. După acești pași se culeg cât mai multe raze de soare și se adaugă în compoziție, pentru a da un zâmbet perfect, care să te încălzescă de fiecare dată când îl vezi. Pentru ca compoziția să fie reușită se ia și se ține la piept, lângă tine, oferindu-i dragoste cât de multă. Pentru o atmosferă cât mai plăcută se mai presară/scutură din sita cerească a nopții, câte o stea. Atenție, că toate acestea trebui făcute din inimă, cu multă dragoste pentru ca aceasta să fie cât mai aromată și delicioasă și mai ales, să simtă că numai cu ingredientele oferite de tine poate crește atât de bine și aromată. Eu spun că numai așa iubirea ar fi foarte aromată, dăruind dragoste din inimă și din dragoste. Perfecțiunea o poți atinge numai în dragoste. De când ne naștem căutăm această

79


perfecțiune, de multe ori ascunzând acest lucru prin lucruri minore și minciuni pe care nici inima ta nu le poate crede când le aude. Poate că mă uit în zare, în zare spre tine, acolo unde ești, printre mulțimile de raze strălucitoare ale Soarelui, printre mulțimile de stele care mai de care pe cerul întunecat, sacrificându-se una câte una, într-un spectacol de neuitat. Tineri, să trăim amândoi, să ne iubim, dar ce ai spune dacă am îmbătrânii împreună? Ce ai spune dacă și peste cincizeci de ani jucăm același joc al iubirii, ce ai spune dacă și atunci când ne vom trezi dimineața și ne vom privi în ochi, să ne îndrăgostim cum am facut-o când neam cunoscut prima oară? Ce ai spune dacă ar fi fiecare zi așa? Ce ai spune dacă atunci când vom face o greșală, în loc să ne certăm sau să începem cu discuții care nu-și au rostul, să ne așezăm pe o băncuță amândoi și să începem să râdem ca ”niște nebuni”, fiindcă noi știm că ne iubim și nimic nu ne desparte, nici un obstacol? Cum ar fi ca în zilele sau serile în care te vei simți singură, din cauza anumitor dificultăți, eu să-ți aduc aminte că nu ești singură, și atunci să

80


te îmbrățișez, și să te sărut pe frunte, spunându-ți că voi fi alături de tine indiferent ce ar fi și nu te voi lăsa să treci singură, nici măcar un pas, peste vreun obstacol, pentru că vom pășii amândoi prin acestea? Ce ai spune dacă ai vedea, până și umbrele noastre, că vor să se despartă de noi și să fugă, așa îndrăgostite, exact așa cum am face și noi? Ce ai spune dacă acum ai fi lângă mine și am face ca totul în jurul nostru să fie de neuitat? Ce ai spune, dacă aș îmbătrâni alături de tine?

81


82

Mai Mult Decat Cuvinte 1y5kg

Overview 3e4r5l

More details w3441

Related Documents 3m3m1z

Mai Mult Decat Cuvinte 1y5kg

Mai Mult Cu Mai Putin - Leo Babauta 6q6j6h

Anna Todd - Nimic Mai Mult q2j22

Minerale Cu Duritate Mai Mica Decat Sticla 4h555o

Isus, Eu Te Iubesc Mai Mult 7629

Cele Mai Lungi Cuvinte Din Lb Romana 4f3q5f