Studiu De Caz 3t59y

Fisa Nr:1

Studiu de caz:

Cititi textul care urmeaza si rasundeti la urmatoarele intrebari. 1.Care sunt factorii care duc la aparitia acestei afectiuni? 2.Care organ al sistemului urinar este afectat? 3.Cine sufera cel mai des de pielonefrita? 4.Care sunt simptomele pielonefritei? 5.Propune-ti minim 5 reguli pentru mentinerea sanatatii sistemului urinar si anume evitarea aparitiei pielonefritei.

Pielonefrita este cea mai frecventă patologie a rinichilor la toate categoriile de vârstă. La copii această patologie se află pe locul doi, precedând patologia căilor respiratorii, incidenţa cea mai mare fiind la vârsta de 2-3 ani. Ulterior, cu vârsta cazurile de pielonefrită cresc la fetiţe, ajungând să fie de 4-5 ori mai mare decât la băieţi. În timpul sarcinii, pielonefrita acută se întâlneşte în 3-5% din femei. Pielonefrita este un proces infecţios inflamator nespecific. Provocat de agenţi patogeni (microorganisme saprofite) ce convieţuiesc în organism, cât şi de microorganisme ce pătrund din mediu extern pe diferite căi. La examenul bacteriologic al urinei la pacienţii bolnavi de pielonefrită se depistează aşa microorganisme ca Eshrihia coli, acest microorganism fiind responsabil de cauza acestei patologii în aproximativ 85-90% de cazuri, şi alţi germeni întâlniţi în 15-20% de cazuri. Infecţia pătrunde în rinichi pe câteva căi, şi anume este vorba de:

-calea Hematogenă, în cazul căreia microorganismele pătrund în rinichi din focarul primar de infecţie, care poate fi atât în afara sistemului urogenital, ca de exemplu: otită (inflamaţia urechii), tonzilită (inflamaţia amigdalelor), sinuzită, dinţi cariaţi, bronşită, pneumonie, osteomielită, carbuncul, mastită, plăgi infectate etc., cât şi în cadrul acestui sistem (cistita, uretrita, prostatită, epididemoorhită, anexită, vulvovaginită). -calea Ascendentă sau Caniculară, este una din căile cel mai des responsabile de apariţia infecţiei urinare şi mai ales tipică pentru infecţia urinară la femei.

Este important de specificat că pentru dezvoltarea Pielonefritei acute nu este îndeajuns pătrunderea florei patogene în rinichi, ci şi prezenţa obligatorie a factorilor predispozanţi. Din factorii generali o importanţă mare în acest sens o are reactivitatea imunologică a organismului, care adeseori este scăzută, cauza fiind procesele inflamatorii cronice cu localizare diferită în organism. Insuficienţa reactivităţii imunologice favorizează dezvoltarea recidivelor de pielonefrită, din cauza rezistenţei slabe a organismului, chiar şi la microbi cu o virulenţă redusă. Din factorii locali favorizanţi la dezvoltarea pielonefritei acute sunt dereglarea pasajului de urină în căile urinare şi dereglare circulaţiei limfatice în rinichi, ca și consecinţă a mai multor patologii atât congenitale cât şi dobândite. Simptomatica şi evoluţia clinică: Pentru pielonefrita acută este caracteristică: febră, durere în regiunea lombară şi schimbări în analiza de urină. În tabloul clinic al pielonefritei deosebim simptome generale şi locale. Simptomele generale apar în stadiu iniţial al patologiei respective şi se manifestă prin frisoane, febră înaltă (în cazul inflamației rinichilor febra înaltă 39-40°C apare preponderent seara, fiind pe parcursul zilei în limitele 37,5-38,0° C), transpiraţii abundente, cefalee, dureri musculare şi articulare, greţuri, vomă, indispoziţie. Simptomele locale sunt caracterizate de apariţia durerii în regiunea lombară, care în dependenţă de localizarea procesului se poate depista pe dreapta sau stânga, sau bilateral şi poartă un caracter intens, persistent şi au o intensitate surdă. Actul de micţiune, de regulă nu este dereglat, cu excepţia cazurilor când pielonefrita se dezvoltă secundar, ca consecinţă a răspândirii procesului inflamator localizat primar în vezica urinară sau uretră, patologii în tabloul clinic al cărora domină disuria (act de micţiune frecvent, urgent, dolor la finele actului, în cazul cititei, sau pe tot parcursul, predominant la începutul actului în cazul uretritei acute). Tratamentul pielonefritei Este indicat de medicul urolog şi constă în terapia antibacteriană, antiinflamatorie, infuzională şi simptomatică.Prognosticul în cazul pielonefritei acute tratate corect, este favorabil, excepţie fac cazurile de evoluţie în forma cronică a acestei patologii, ce se pot agrava cu aşa complicaţii ca insuficienţa renală cronică, hipertensiunea arterială nefrogenă, urolitiază, pionefroză.

Fisa Nr:2

Studiu de caz:

Cititi textul care urmeaza si rasundeti la urmatoarele intrebari. 1.Care sunt factorii care duc la aparitia acestei afectiuni? 2.Care organ al sistemului urinar este afectat? 3.Cine sufera cel mai des de cistita? 4.Care sunt simptomele cistitei? 5.Propune-ti minim 5 reguli pentru mentinerea sanatatii sistemului urinar si anume evitarea aparitiei cistitei. Cistita, confundată adeseori de către femei cu “răceala la ovare” sau anexita din cauza simptomelor asemănătoare, reprezintă o inflamaţie a vezicii urinare, ca urmare a pătrunderii bacteriilor prin uretră, canalul prin care este eliminată urina. Această problemă afectează în special femeile, statisticile sugerând că aproape una din 3 femei cu vârste până în 24 de ani se confruntă cu astfel de infecţii ale tractului urinar. Bărbaţii sunt mai feriţi de această problemă deoarece, susţin medicii, uretra persoanelor de sex masculin este mai lungă şi astfel bacteriile nu au cum să ajungă şi să se multiplice astfel încât să cauzeze vreun prejudiciu stării de sănătate. Cistita - simptome Simptomele cistitei includ: durere la urinare sau imediat după procesul de micţiune (cu senzaţie de arsură sau înţepătură în zona genitală), nevoia frecventă şi urgentă de a urina, fără a elimina însă o cantitate normală, urină închisă la culoare şi cu miros puternic, prezenţa sângelui în urină, fără a se vedea însă cu ochiul liber, ci numai la microscop,durere în timpul actului sexual şi dureri puternice de burtă sau senzaţie de înţepeneală şi durere în partea de jos a spatelui. De asemenea, acestea simptome pot fi însoţite de febră, letargie şi stare generală proastă. La persoanele în vârstă, se poate adăuga şi pierderea de urină care nu poate fi controlată, afecţiune cunoscută şi sub denumirea de incontinenţă urinară. Deşi simptomele sunt dureroase şi neplăcute, acestea trec adeseori de la sine în cursul a 4 până la 9 zile, fără a fi nevoie de un tratament special. Cu toate acestea, dacă manifestările se înrăutăţesc sau persistă pe o perioadă mai mare de 2 săptămâni, este recomandat să mergeţi la cabinetul medicului specialist, care vă poate recomanda antibiotice care să rezolve această problemă.

Nu trebuie să neglijaţi nici faptul că o infecţie de tract urinar poater fi cauzată de oboală transmisibilă sexual, cum este de exemplu chlamydia, caz în care este imperios necesar consultul medicului ginecolog. Cistita - cauze Printre cauzele care pot conduce la apariţia cistitei putem aminti: ul sexual neprotejat sau chiar preludiul, care presupune atingerea zonelor intime ce predispune la răspândirea bacteriilor, igiena precară (ştergerea necorespunzătoare a anusului, din spate în faţă), băile cu spumă sau cu produse care conţin parfum şi care pot irita uretra şi vezica urinară. De asemenea, cistita este cauzată frecvent de sarcină, care aduce o presiune mai mare asupra uterului şi astfel vezica nu este eliminată complet, încurajând astfel dezvoltarea bacteriilor. Şi diabetul poate fi o cauză a cistitei, pentru că urina conţine niveluri crecute de zahăr, care favorizează dezvoltarea batceriilor. Femeile aflate în perioada de post-menopauză sunt iarăşi foarte expuse riscului de a “răci la ovare” pentru că au niveluri foarte scăzute de estrogen şi astfel scade capacitatea organismului de a se apăra în faţa atacurilor microbiene. De asemenea, persoanele care suferă de pietre la rinichi, cele care au avut implantat un sterilet pe o perioadă mare de timp sau cele care prezintă anumite tumori la nivelul vezicii sunt mult mai expuse riscului de a face cistită. Cistita - remedii naturale De cele mai multe ori, cistita poate fi tratată acasă, fără prea mari bătăi de cap. Tratamentele aşazise naturiste care pot ameliora simptomele şi care grăbesc vindecarea constau în: -istrarea de antiinflamatoare, cum ar fi ibuprofenul sau paracetamolul, care ajută la atenuarea durerilor şi reduce febra; - anumite medicamente care se eliberează fără prescripţie medicală (OTC-uri), care au în compoziţie potasiu şi citrat de sodiu, ingrediente care duc la reducerea acidităţii urinei şi eliminarea disconfortului resimţit la urinare (dar este indicat să le luaţi tot la recomandarea med); -beţi jumătate de pahar cu apă în care aţi dizolvat o linguriţă cu bicarbonat de sodiu, de 2-3 ori pe zi – acest lucru va duce la scăderea acidităţii urinei; - măriţi cantitatea de lichide pentru a ajuta la diluarea urinei şi eliminarea infecţiei; - evitaţi consumul de alcool, cafea şi băuturi răcoritoare acidulate, în special suc de portocale, deoarece toate acestea duc la iritarea vezicii urinare; -plasaţi un recipient umplut cu apă caldă pe partea inferioară a spatelui pentru a scăpa de durerile supărătoare; odihniţi-vă pe cât posibil şi evitaţi efortul fizic susţinut, precum şi situaţiile stresante şi îmbrăcaţi-vă corespunzător temperaturilor.Se poate preveni cistita? Desigur! Această problemă poate fi evitată dacă luăm în calcul câteva măsuri preventiveextrem de uşor de urmat, cum ar fi: - Purtaţi lenjerie din materiale naturale, cum este bumbacul, şi evitaţi lenjeria tanga;

-Când mergeţi la toaletă, ştergeţi-vă din faţă în spate, pentru a împiedica pătrunderea bacteriilor în uretră; -Mergeţi la toaletă ori de câte ori simţiţi nevoia să urinaţi, deoarece „ţinerea” poate cauza inflamaţia vezicii; -Spălaţi-vă în zonele intime înainte de orice sexual şi urinaţi la cel mult 15 minute de la încheierea acestuia, pentru a elimina eventualele bacterii pătrunse în vagin; -Includeţi în regimul alimentar sparanghelul, o legumă cu proprietăţi diuretice, care măreşte considerabil diureza şi este recomandat în caz de cistită, prostatită, litiază şinefrită. -Beţi suficiente lichide, dar evitaţi alcoolul, cafeina din ceai şi cafea şi sucurile de fructe; -Beţi suc de merişoare, deoarece studiile arată că acesta poate preveni ataşarea bacteriilor de peretele uretrei;

Fisa Nr:3

Studiu de caz:

Cititi textul care urmeaza si rasundeti la urmatoarele intrebari. 1.Care sunt factorii care duc la aparitia acestei afectiuni? 2.Care organ al sistemului urinar este afectat? 3.Cine sufera cel mai des de litiaza renala? 4.Care sunt simptomele acestei afectiuni? 5.Propune-ti minim 5 reguli pentru mentinerea sanatatii sistemului urinar si anume evitarea aparitiei litiazei renale. Evoluţia litiazei renale trebuie să fie urmărită îndeaproape timp de mai mulţi ani, întrucât, în absenţa unui tratament eficient şi a unei cure alimentare adecvate, probabilitatea apariţiei unor noi pietre în următorii 7-10 ani este de peste 50% la persoanele care au avut aceste suferinţe într-o fază anterioară. Litiaza sau calculoza renală este o afecţiune de 3-4 ori mai frecventă la bărbaţi decât la femei, cu predilecţie între vârstele de 30-50 de ani. Când calculii se deplasează din rinichi pe căile urinare, spre vezică, apare colica renală cu dureri violente, aproape de neat, în zona celor doi rinichi şi în regiunea lombară (şale). Formarea calculilor la nivelul tractului urinar are loc atunci când urina este prea concentrată în anumite săruri minerale care precipită în rinichi (bazinet), vezică sau pe căile urinare (uretere, uretră), datorită unor dereglări de metabolism, mai ales după o infecţie urinară. Boala se numeşte litiază sau calculoză renală, afecţiune de 3-4 ori mai frecventă la bărbaţi decât la femei, cu predilecţie între vârstele de 30-50 de ani. Incidenţa bolii este mai ridicată în ţările dezvoltate. Când calculii se deplasează din rinichi pe căile urinare, spre vezică, apare colica renală cu dureri violente, aproape de neat, în zona celor doi rinichi şi în regiunea lombară (şale) cu iradieri în abdomen şi spre organele genitale. Durerile acute sunt însoţite de urinări frecvente cu cantităţi reduse, greţuri, vărsături şi transpiraţii reci.

Factorii favorizanţi ai litiazei sunt:

- deplasarea rinichilor provocată de eforturi fizice, călărie sau călătorii cu vehicule care produc trepidaţii (căruţă, motocicletă sau bicicletă), declanşând colica renală; - alimentaţie neadecvată mecanismelor proprii de metabolizare (mese copioase cu consum exagerat de cărnuri, lactate, cafea, cacao, ciocolată, ceai negru, ape minerale bogate în săruri); toate acestea pot mări concentraţia în substanţe cristalizabile din urină; - reacţii fizico-chimice care favorizează cristalizarea (oligurie, tulburări de metabolism, diabet, obezitate, gută, hipertiroidism, leucemie mieloidă, aciditate sau alcalinitate prea mare a urinii, lipsa vitaminei A, tratamente cu sulfamide şi stază urinară), precum şi lipsa unor coloizi protectori care ar bloca procesul de cristalizare; - obstacole în eliminarea normală a urinii (adenom de prostată, steatoză uretrală, infecţie urinară, insuficienţă renală, colite, viermi intestinali, inflamaţii intestinale); - traumatisme cu leziuni pe căile excretoare renale, inflamaţii şi infecţii locale şi formarea de cheaguri de sânge în jurul cărora se depun sărurile urinare; - afecţiuni invalidante, care duc la imobilizare la pat în cazul persoanelor paraplegice, suferinzii care poartă sondă uretrală şi uneori la femei gravide; - reducerea consumului zilnic de lichide sub un plafon normal; - compoziţia prea concentrată a apei de băut, cu exces de săruri minerale; - consumul exagerat de cartofi, cacao, cafea, ceai negru şi alte dulciuri (favorizează precipitarea acidului oxalic), excesul de carne, grăsimi animale, lapte şi derivate lactate (favorizează precipitarea uraţilor, fosfaţilor şi carbonaţilor), zahăr, alcool, tutun, istrare excesivă de vitamină D şi deficit de vitamină A; - deshidratare excesivă produsă de climă foarte caldă, transpiraţie abundentă, scaune diareice sau vărsături prelungite; - predispoziţie ereditară de formare a calculilor şi malformaţii congenitale. Primele semne ale bolii Simptomele bolii constau din colică renală cu dureri violente (la litiaza oxalică) şi dureri surde (la litiaza urică). Treptat apar balonări abdominale, constipaţie, dureri de cap, agitaţie, anxietate, senzaţie de frig, intensificarea bătăilor inimii, usturimi în uretră, urinare frecventă, uneori cu sânge, puroi şi nisip. În deplasarea lor, calculii provoacă răniri în rinichi sau pe uretere unde pot să declanşeze infecţii urinare (pielonefrite) şi dificultăţi de urinare, cu febră mare. La durerile violente sunt posibile stări de leşin, şoc şi frisoane, survenite mai ales în timpul nopţii. Crizele dureroase sunt alternative, fiind urmate de scurte perioade de acalmie, iar din momentul dispariţiei colicilor renali se instalează poliuremia. La bărbaţi, când calculii au coborât în uretere, durerile sunt atât de puternice încât pot fi comparate cu cele provocate de naşterile la femei. Evoluţia bolii duce la inflamarea şi obstrucţia căilor urinare. Dacă obstrucţia circulaţiei urinii nu este rezolvată în aproximativ 6 săptămâni, degradarea morfologică şi funcţională a rinichiului se accentuează şi provoacă urinări dureroase cu sângerări uşoare (hematurie), infecţii urinare (pielite, nefrite, pielonefrite) în zonele unde pietrele rănesc pereţii interiori ai căilor renale. Treptat este posibilă distrugerea şi atrofierea rinichiului (hidronefroză), blocaj renal, uremie (intoxicaţii prin urină), care conduc, în mod inevitabil, spre dializă şi chiar intervenţie chirurgicală, cu eliminarea rinichiului bolnav.